ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Wimbledon începe astăzi şi îşi va avea finişul pe 12 iulie, în ziua de debut al celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului fiind dat spre publicitate clasamentul jucătorilor. România este reprezentată de cinci românce pe tabloul principal, dintre acestea doar Simona Halep (3 WTA) menţinându-şi poziţia, restul coborând una sau două trepte, după cum urmează: Irina Begu (31 WTA, de pe 30), Monica Niculescu (48 WTA, de pe 46), Alexandra Dulgheru (60 WTA, de pe 59) şi Andreea Mitu (71 WTA, de pe 70).

Fireşte, podiumul mondial rămâne neschimbat, lider fiind americanca Serena Williams, iar locul secund revenindu-i cehoaicei Petra Kvitová.
La masculin, niciun român nu a trecut de calificări şi fiecare a căzut câte un loc în clasamentul ATP: Marius Copil (187 ATP), Victor Hănescu (195 ATP) şi Adrian Ungur (197 ATP). La dublu, Horia Tecău se regăseşte tot între primii 10 jucători ai lumii, mai precis pe şapte, în vreme ce Florin Mergea ocupă poziţia 15, ambii urmând să joace, alături de parteneri diferiţi, în proba de perechi a celui mai vechi şi galonat turneu de tenis al planetei.