Fotbalul a fost folosit, încă de la început, ca o armă de propagandă aflată la dispoziția regimurilor de toate culorile, fie ele democratice sau dictatoriale. Ca o consecință a acestui fapt, turneul final, respectiv organizarea acestuia, a fost și este cireașa de pe tort. Nicăieri altundeva nu ești privit mai îndeaproape, nimeni nu te poate concura și, în cazul victoriei, tu, ca politician de primă mână ce ești, ți-ai asigurat deja locul în Olimp.

Desigur că aranjamentele și loviturile sub centură sunt permise, ai o întreagă gamă de aliați care, la fel ca la poker, îți vor fi iepuri și secundanți. Deocamdată, nu vom intra în detaliile și dedesubturile acestei mașinării criminale, ci vom consemna doar trucurile principale care au însoțit cel mai mare eveniment sportiv al planetei. Bineînțeles, există așa ceva și în alte sporturi, dar ne vom ocupa de acestea cu alte ocazii. Deocamdată, fotbalul, căci el este regele sporturilor. Acum, partea a II-a din aceasta poveste fascinantă. Precizez din nou un lucru foarte important: nu toate meciurile sunt aranjate, competiția în sine este trucată în diferite procente. Chiar ei, "băieții", din când în când, pentru credibilitatea competiției, oferă inclusiv aranjamente pe invers. Adică suprize, chipurile... Bun, să purcedem la fapte. Prima parte a fost AICI.

 

Acum ne vom ocupa de perioada 50-66.

Show must go on, drept pentru care, imediat după stabilirea păcii, masonii fotbalului decid că marele business trebuie continuat urgent. Dar, Europa distrusă de război, bântuită de nazism, de comunism și de colaboraționism numai de fotbal nu avea chef. Drept pentru care, având în vedere că în America de Sud războiul fusese dus doar prin paginile ziarelor, alegerea Braziliei nu a surprins prea tare. Iar titlul mondial părea acontat dinainte de naționala carioca, o trupă de magicieni care nici nu concepea să rateze titlul în fața propriilor fani. În fine, problemele din Uruguay din urmă cu 20 ani au reapărut, plus hoții care erau mână în mână cu hotelierii. În fine, își face apariția la turneul final, în premieră, echipa Angliei, al cărui selecționer găsește de cuviință să declare, înaintea meciului de debut, cu SUA, că "pe lumea asta doar două nații nu știu să joace fotbal: eschimoșii și americanii". De aceea, oarecum logic, pierd în fața yankeilor și vor fi bătaia de joc a lumii fotbalistice cel puțin o jumătate de secol. Una peste alta, un turneu cenușiu de la care rămâne doar curiozitatea că finala competiției nici nu a fost o adevărată finală, ci doar meciul decisiv al unui super turneu final în trei. Dar, se știe deja că Brazilia pierde titlul în ultimele minute, portarul va deveni anti-erou pe veci, iar fluierul final înmărmurește o nație întreagă. Sinuciderile de după meci nu pot schimba o realitate pe care fanii brazilieni nu au acceptat-o niciodată. Uruguay se încorona pentru a doua oară campioană mondială.

Uruguay, campioană mondială pentru a doua oară. Grad de corectitudine: 60% Procentul a fost scăzut pentru a sancționa valoarea extrem de slabă a echipelor participante.

Turneul final revine în Europa, acolo unde economiile Franței, Angliei și noii RFG de-abia începeau să apese pedala de accelerație. De aceea a fost aleasă super bogata și neutra Elveție. Aici au fost mai multe lucruri de remarcat. În primul rând, pentru prima oară în istoria fotbalului, fanii acestui fenomen văd pe viu ceea ce putea fi considerată o echipă invincibilă: super naționala Ungariei și primul jucător total din epoca profesionistă, Ferenc Puskas.

 

Pe urmă, numărul mare de goluri marcate în general, dar și scorurile de maidan pe care le administrează maghiarii tuturor adversarilor întâlniți în cale, inclusiv nou-formatei naționale vest-germane, care au venit la turneul final cu ghete din perioada interbelică și ranițe cu alimente pe care le aveau de la tații reveniți din prizonieratul din URSS. Nu în ultimul rând, imensul capital de simpatie de care s-au bucurat fotbaliștii nemți, cu toate injuriile și calomniile cu care au fost tratați în presa helvetă în calitatea lor de urmași ai Germaniei naziste. Pur și simplu, elvețienii germanofoni nu și-au putut renega rădăcinile, drept pentru care i-au încurajat frenetic pe coechipierii lui Fritz Walter pe întreaga perioadă a turneului final.

 

Și ar mai fi ceva, dar nu este sigur că este vorba de primul sfat de tactică și care s-a dovedit a fi genial. Și anume, selecționerul RFG a cerut marcaj strâns la Hidegkuty, spre uimirea întregului lot. "Dacă-l blocăm pe el, Puskas nu va avea mingi. Iar un Puskas fără mingi înseamnă că ne cresc șansele la 5%". Și totuși, minunea de la Berna rămâne chiar și azi, la atâția ani distanță, total inexplicabilă. Ungurii încep în forță, marchează de două ori în primele minute, apoi ratează ocazii uriașe, dar cei care înscriu sunt nemții, astfel că la pauză se intră cu un 2-1 pentru unguri care nu anunța nimic bun. În plus, deși revenise pe teren după o accidentare, Puskas nu părea a fi în apele lui. În repriza a doua germanii încep să paseze din ce în ce mai bine și, spre stupefacția generală, egalează și, cu câteva minute înainte de final, marchează golul victoriei prin Fritz Walter.

 

Ungurii se aruncă disperați în atac, Puskas marchează un gol perfect valabil, dar anulat pe nedrept pentru ofsaid, iar fluierul final îi găsește înmărmuriți pe unguri, în timp ce nemții refuzau să creadă că au putut bate prima mașină de fotbal din istorie. Oricum, acest turneu final marchează revenirea bruscă a Germaniei Federale printre marile națiuni fotbalistice ale lumii, lucru care nu va mai putea fi contestat niciodată de nimeni.

RFG, pentru prima oară campioană a lumii. Grad de corectitudine: 99%. Golul lui Puskas ar fi putut schimba totul 

Al doilea turneu final consecutiv care este organizat în Europa, și tot într-o țară neutră. Brazilia reușește, în sfârșit, să câștige titlul mult visat și îl propune pe marele Pele, considerat de unii, nu și de subsemnatul, drept cel mai mare jucător din istoria fotbalului. Oricum, jucătorii din țara cafelei erau toți unul si unul, iar în finală zdrobesc naționala țării gazdă și trioul Gre-No-Li, care avea să aducă glorie lui AC Milan în ceea ce avea să fie prima mare echipă postbelică a rosso-nerilor.

 

Cam suspect de ușor marcate golurile lui Pele, facilitate de un marcaj aproape inexistent, dar drept este că pe vremea aceea apărările nu prea erau ceea ce aveau să devină după inventarea postului de libero de către magul Herrera. Rămânem cu frumusețea blondelor suedeze, cu zâmbetul lui Vava și cu nopțile albe de la Stockholm. Oricum, din păcate, Ungaria nu mai exista, fotbaliștii ei celebri fugind în Vest după evenimentele de la Budapesta și refuzând să mai revină în țara natală, necum să reprezinte ceea ce ei considerau o marionetă sovietică. Turneul final încă nu este ceea ce trebuia să fie, anumite trasee par a fi ușor aranjate, iar arbitrii închid ochii la faulturi și la ofsaiduri de ambele părți, astfel că stai și te întrebi dacă sunt proști sau trebuie să facă meciurile varză. Singurul lucru clar până acum este acela că turneul final este întotdeauna câștigat de o mare echipă, dar restul clasamentului intermediar, echipele calificate, sistemul de acces etc rămân discutabile. 

Brazilia, campiona lumii. Grad de corectitudine: 80%

O mare bătaie de joc, de aceea nici nu voi insista pe unul dintre cele mai stupide turnee finale. Simplul fapt că ridicola națională chiliană termină pe podium este suficient. În plus, primul aranjament de nivel politic făcut de FIFA în favoarea Braziliei. Disperați și înfricosați de ideea că Cehoslovacia comunistă ar putea deveni campioană a lumii, organizatorii îi anuleaza lui Garrincha un cartonaș roșu primit în semifinale, iar Vava primește drept de joc deși avea cam prea mult "galben".

 

Sigur, se accidentase marele Pele, dar aici nu mai era vina cehilor. Oricum, deși cehii încep super bine și deschid scorul, n-au putut rezista în fața unei formații, totuși, superioare. Dar, brazilienii nu aveau nevoie de aceste aranjamente jenante. Dublă pentru Brazilia, care egalează performanțele Italiei și Uruguayului.

Brazilia, number 1. Grad de corectitudine: 40%

Probabil, aici se atinge culmea penibilului. Apare primul jucător plătit ca să-și scoată adversarul din joc prin orice mijloace. Acesta, bine înțeles, este englez, îl cheamă Nobby Stiles, provine din țara fair-play-ului și îl distruge pe Pele. Ce să mai spunem de finala cu RFG și de golul care nu a fost, dar să nu uităm nici injuriile la adresa jucătorilor vest-germani și la pozele din presa britanică în care erau prezentate imagini cu marile orașe germane rase de pe suprafața pământului de bombardierele engleze. Sigur, au fost și lucruri frumoase în Anglia, dar acestea nu au nicio legătură cu perfidul Albion. Coreea de Nord este formația revelație, iar portughezii joacă cel mai frumos fotbal și îl propun lumii pe Eusebio, un jucător uriaș, care îl face pe Puskas să spună că "s-a născut al doilea Puskas, dar este mai bun decât primul Puskas". 

Campioana mondială, Anglia. Grad de corectitudine: 0% 

Ne oprim aici, deocamdată. Mexic 1970 intră deja la categoria "altceva". Fotbalul avea să intre în era super-profesionistă, iar pentru noi, românii, rămâne fantasma Guadalajarei și amintirea celei mai frumoase generații de jucători din istoria fotbalului autohton. Evident, după părerea mea.