Fotbalul a fost folosit, încă de la început, ca o armă de propagandă aflată la dispoziția regimurilor de toate culorile, fie ele democratice sau dictatoriale. Ca o consecință a acestui fapt, turneul final, respectiv organizarea acestuia, a fost și este cireașa de pe tort. Nicăieri altundeva nu ești privit mai îndeaproape, nimeni nu te poate concura și, în cazul victoriei, tu, ca politician de primă mână ce ești, ți-ai asigurat deja locul în Olimp.

Desigur că aranjamentele și loviturile sub centură sunt permise, ai o întreagă gamă de aliați care, la fel ca la poker, îți vor fi iepuri și secundanți. Deocamdată, nu vom intra în detaliile și dedesubturile acestei mașinării criminale, ci vom consemna doar trucurile principale care au însoțit cel mai mare eveniment sportiv al planetei. Bineînțeles, există așa ceva și în alte sporturi, dar ne vom ocupa de acestea cu alte ocazii. Deocamdată, fotbalul, căci el este regele sporturilor. Acum, partea a III-a din aceasta poveste fascinantă. Precizez din nou un lucru foarte important: nu toate meciurile sunt aranjate, competiția în sine este trucată în diferite procente. Chiar ei, "băieții", din când în când, pentru credibilitatea competiției, oferă inclusiv aranjamente pe invers. Adică suprize, chipurile... Bun, să purcedem la fapte. Fapte, consemnate de cronicarii vremurilor în perioada 1970 - 1978.

9. Mexic 1970

Cupa Mondiala trece din nou Oceanul și se întoarce în America de Sud, chiar dacă Mexicul se afla în partea de nord a continentului. Din punct de vedere al valorii și al stilului de joc, în America de Nord sunt doar două țări, de fapt. Nulii cowboys si zerourile barate canadiene. Bun, să menționăm că țara aztecilor trecea printr-o perioadă tensionată, marcată de grave probleme sociale și de dictatura militară extrem de opresivă, dar cine i-a oprit vreodată pe cei de la FIFA să nu discute cu toți criminalii din această lume?

Bun, trebuie spus că fotbalul devine, brusc, altceva. În primul rând, finala. Disputată între Brazilia, dubla campioană mondială, și Italia, încoronată de tot atâtea ori, dă câștig de cauză țării cafelei. Astfel, jucătorii carioca aduc acasă trofeul Jules Rimet pentru a treia oară și îl opresc definitiv. De altfel, originalul a fost furat de un negru degenerat și, ulterior, topit și transformat în inele pentru mafioți. Pe urmă, Pele devine primul fotbalist triplu campion mondial din istorie și, astfel, intră în legenda. Și tot legat de Brazilia, se pare că până în ziua de azi și poate și în secolul care de-abia a început, echipa din 1970 este considerată cea mai mare din toate timpurile. S-o scriem și noi pentru aducere aminte: Felix - Carlos Alberto (c), Brito, Piazza, Everaldo, Clodoaldo, Gerson, Jairzinho, Tostao, Pele, Rivelino.

Al doilea lucru extraordinar s-a întâmplat în semifinala disputată între Germania Federală și Italia. Terminată 1-1 după 90 min, partida a avut nevoie de prelungiri, azzurrii reușind să câștige cu un 4-3 care a uimit. Nu atât numărul de goluri a fost șocant, nici măcar schimbările de situație, ci viteza de joc și precizia matematică a paselor. Avem de-a face, deci, cu prima mașină de fotbal din istorie, Brazilia, și cu primul meci de fotbal care aduce a joc de flipper prin viteza execuțiilor.

Nu putem uita nici prestația României, care a fost mai mult decat onorabilă. Fără a intra prea mult în detalii, trebuia să rămânem în istorie printr-o porcarie, iar pentru asta trebuie să-i mulțumim securistului-selecționer Angelo Niculescu. Acesta, la presiunea celor de la Dinamo, în frunte cu tânărul diversionist Cornel Dinu, decide să-l lase pe tușă pe Dobrin, cel mai mare fotbalist român de după război. Nici măcar un minut pentru Gâscan, cel care ne calificase, practic, la turneul final. Ce este ciudat de-a binelea, este că dinamoviștii nici măcar nu formau majoritatea, pe vremea aceea cel mai numeros grup fiind format de giuleștenii de lângă Podul Grant. Și cu asta, trecem mai departe cu ideea că fotbalul intrase într-o nouă eră. Profesionism absolut, mașini de fotbal, bani cu nemiluita și public fanatic necondiționat oriunde pe glob. Fotbalul cucerise planeta.

Brazilia, campioană mondială. Grad de corectitudine 90%

10.RFG 1974

Germania Federală a fost o alegere logică și inspirată, dar finala cu Olanda și victoria panzerelor rămâne discutabilă. Și asta, din cauza unui penalty acordat nemților care a fost mai mult decât dubios. În plus, Olanda lui Cruyff impresionase și își câștigase pe drept supranumele de Portocala Mecanică. De altfel, olandezii rămân cea mai ghinionistă echipă a turneelor finale. Și asta, deși au avut mereu super echipe. Fie arbitrii, fie ghinionul, fie loviturile de departajare, fie niște ordine de sus i-au lăsat pe batavi mereu cu buza umflată.

Nu vom insista prea mult pe un turneu la care a participat ridicola echipă a Zairului, să menționăm doar că RFG a jucat în grupe chiar cu echipa-soră, RDG, de care s-a lăsat învinsă cu 1-0. La ordin, din cine știe ce motive obscure, propagandă comunistă plătită, nu vom afla niciodata. Altfel, fotbalul practicat pe teritoriul teuton nu a fost deloc rău, dar parcă au lipsit sarea și piperul. Poate că victoria Olandei în finală mi-ar fi schimbat aceasta apreciere. Dar, nu a fost să fie.

RFG, campioana lumii. Grad de corectitudine 70%

11. Argentina 1978

Mario Kempes, un mare jucător, dar, în egală măsură arbitrii și jocurile de culise au împins Argentina până în finală. Nici nu are sens să mai amintesc de felul penibil în care au ieșit din grupă sau de meciul aranjat cu Peru (6-0) și care a permis pumelor să fure locul brazilienilor în finală. Ciudată de-a binelea a fost finala, în care Olanda, deși nu a jucat nimic, a ratat victoria în min 90, atunci cand Rensenbrink, cu toată poarta goală în față, a șutat în bară! Și mai bizară a fost atitudinea cavalerului fluierului, care a arbitrat impecabil și a refuzat să le ajute pe gazde. Totuși, deși finala s-a jucat absolut corect, asta nu poate schimba jenanta impresie că argentinienii au fost împinși de la spate de-a lungul turneului final. Pe de altă parte, Olanda, văduvita de Crujff, era parcă ușor mai lentă și mai previzibilă decat formația din '74. Brazilia, obosită, dar tot o mare echipă. Italia, bună și constantă, dar Bettega nu a fost suficient. În plus, surprizele plăcute au fost Peru, până la un punct, și Franța, la care impresiona deja un anume Platini. Rămânem, deci, cu Mario Kempes și cu pletele sale lungi si cu papellitos, hârtiuțele care se vor răspândi ulterior în întreaga lume. Nu totul a fost în regulă în Argentina 1978, dar fiesta a fost la înălțime! Ce naiba, urmașii spaniolilor să nu știe să se distreze?

Argentina, campioana mondială în premieră. Grad de corectitudine 20%

Dar, povestea continuă. Nu se oprește aici.

Citește și:

Cupa Mondială, o minciună mare cât secolul (II)

Cupa Mondială, o minciună mare cât secolul (I)