Fotbalul a fost folosit, încă de la început, ca o armă de propagandă aflată la dispoziția regimurilor de toate culorile, fie ele democratice sau dictatoriale. Ca o consecință a acestui fapt, turneul final, respectiv organizarea acestuia, a fost și este cireașa de pe tort. Nicăieri altundeva nu ești privit mai îndeaproape, nimeni nu te poate concura și, în cazul victoriei, tu, ca politician de primă mână ce ești, ți-ai asigurat deja locul în Olimp.

Desigur că aranjamentele și loviturile sub centură sunt permise, ai o întreagă gamă de aliați care, la fel ca la poker, îți vor fi iepuri și secundanți. Deocamdată, nu vom intra în detaliile și dedesubturile acestei mașinării criminale, ci vom consemna doar trucurile principale care au însoțit cel mai mare eveniment sportiv al planetei. Bineînțeles, există așa ceva și în alte sporturi, dar ne vom ocupa de acestea cu alte ocazii. Deocamdată, fotbalul, căci el este regele sporturilor.

Acum, partea a VI-a și ultima din aceasta poveste fascinantă. Precizez din nou un lucru foarte important: nu toate meciurile sunt aranjate, competiția în sine este trucată în diferite procente. Chiar ei, "băieții", din când în când, pentru credibilitatea competiției, oferă inclusiv aranjamente pe invers. Adică suprize, chipurile... Bun, să purcedem la fapte. Fapte, consemnate de cronicarii vremurilor în perioada 2006 - 2014. Este, de fapt, prezentul celei mai jenante si penibile perioade fotbalistice. Pur și simplu, se ajunge la aranjamentul total, de la golgeter la ieșirea din grupă și până la aranjarea semifinalelor și a finalelor. Paradoxal, însă, ultimul act se joacă pe bune, dar te poți numi cu adevărat campioana lumii dacă ai jucat un singur meci sau două maximum pe bune? Ca Italia în 2006?

18. Germania, 2006

Impecabil totul în Germania, cu o singură excepție notabilă, și anume aceea a fotbalului. Fotbal cu forcepsul, o echipă a Poloniei care parcă se dezechipa direct din perioada marilor migrații, niște australieni care, în numele promovării sportului-rege la Antipozi, sunt ajutați să iasă din grupă și, ulterior, cu Italia, "ajutați" să iasă din competiție, niște nemți care reușesc să piardă în prelungirile prelungirilor în fața celei mai slabe naționale italiene din istorie și un Zidane care reușește performanța de a lăsa lumea să se întrebe "what if". Dar, nu era nimic de genul acesta. Era scris ca Italia să devină campioana lumii pentru a patra oară.

Ca să vă faceți o idee despre ce a însemnat o bătaie de joc supremă, să luăm spre comparație performanțele înregistrate de două echipe medii, care au ajuns printre primele din lume la niște ani distanță. România și Ucraina. Naționala țării noastre a ajuns în sferturile CM din State câștigând o grupă preliminară în care a învins echipa țării-gazdă și formația Columbiei, pe care mulți o vedeau viitoarea campioană mondială, în optimi am eliminat vicecampioana lumii, Argentina lui Maradona, fiind stopați, dramatic, după loviturile de departajare, de vikingii lui Brolin. Să vedem cum a ajuns tot până în aceeași fază a competiției naționala vecinilor noștri.

În grupă, au învins Tunisia și Arabia Saudită. Vreo comparație cu Argentina și SUA? În optimi nici măcar nu înving, ci stau cu fundurile în poartă în fața elvețienilor pe care îi elimină la loviturile de departajare. Noi, în aceeași fază, scoteam Argentina în timpul regulamentar de joc. Pe urmă, în sferturi, se predau Italiei la scor de forfait (0-3). Noi, am condus până la sfârșit și am pierdut la penalty-uri. Deci, se compară cele două performanțe? Sigur, nu trebuie uitat cum Brazilia iese la comandă din fața Franței, iar felul în care Roberto Carlos fuge pentru a-l lăsa liber pe Titi Henry este de excepție. Brazilia nu mai este țara fotbalului, ci țara combinațiilor. Una peste alta, poate cel mai infect turneu final din istoria umanității.

Campioana mondială: Italia (grad de corectitudine 0%)

19. Africa de Sud, 2010

Aici se resetează niște chestii și se încearcă organizarea unui turneu final cu aranjamente minime. Treabă reușită, zic eu, dar ce păcat pentru Olanda, care pierde a treia finală din trei disputate! Franța iese repede pentru ca așa i se ceruse, fiind, alături de Brazilia și de Italia, țara cu cele mai ciudate rezultate. Adică, ieși campioană mondială, după care te bate Senegalul în Coreea. Joci finala în Germania, după care te lovește Bafana-bafana. Și, de fiecare dată, pentru a avea acele performanțe, cine se dă la o parte din fața ta?

Brazilia, pentru care cuvântul onoare nu mai există încă din secolul trecut. Pe urmă, suntem martorii primei tentative africane de a juca o semifinală, dacă nu chiar mai mult. Pentru asta se mobilizează întreaga presă, întreaga Africă, în general toți cei care îi urăsc pe albi. Dar, asta nu se numește rasism, ci equalizer. Noroc cu El Loco, care îi umilește cu o scăriță pe ganezi, dar noroc și mai mare cu Gyan, care ratează în min 90 penalty-ul care ar fi dus Ghana între primele patru din lume. Și apropo, tot mă jenează o chestie. De exemplu, Ucraina. Cum poți fi între primele 8 din lume din moment ce tu nici măcar nu ai fost între primele 16 din Europa? La fel, Ghana. Cum să fie pe locul 8 pe glob (nu mai spun că ei se voiau între primele 4 sau chiar mai sus) din moment ce tu nici măcar pe continentul african nu erai între primele 16 calificate la ultimul turneu continental? Cu alte cuvinte, cât de reprezentativă mai este ierarhia care se stabilește la un turneu final mondial? Și de ce să stea acasă Bergkamp sau Overmars, ca în Coreea, dar să îi vezi, în schimb, pe tinerii băieți din Camerun sau pe șiiții și suniții (ori invers, ori doar unii sau doar alții) din Arabia Saudită?

În final, admit că Spania a fost o campioană mondială merituoasă, Olanda, o finalistă ghinionistă, dar la fel de merituoasă, iar Uruguay și Forlan, marile revelații. Dar, nu pot fi trecute cu vederea celelalte ciudățenii de la acest turneu final. Inclusiv vuvuzelele, singurul instrument muzical la care africanii sunt peste Franz Liszt sau Ludwig van Beethoven, ca și lipsa totală de turiști europeni. Probabil, nimeni nu a vrut să fie răpit oleacă și apoi prezentat pe post de trofeu pe un site de bun simț.

Spania, pentru prima oară campioană mondială (grad de corectitudine 99%)

20. Brazilia 2014

Fiind și cel mai apropiat de noi, nu voi insista decât în treacăt asupra acestui turneu final. Ce ar putea fi spus despre un campionat mondial în care Brazilia fură ca să treacă de grupe, după care pierde cu 1-7 sau 0-3? Ce-o să spuneți? Că s-au schimbat valorile în fotbal? Că de-aia e frumos acest sport? Că uite, sigur a fost cinstit, cum să piardă naționala țării-gazdă la scoruri de maidan? Vă spun eu care este părerea mea. Răspunsul conține două cuvinte: Fred și David Luiz.

Dacă asemenea caricaturi au ajuns să joace în naționala carioca, înseamnă că oricine, inclusiv subsemnatul, are o șansă. Într-adevăr, din acest punct de vedere se poate spune că fotbalul este cel mai democratic dintre sporturi. Oricine poate fi fotbalist internațional, nu oricine, însă, poate fi șofer! Lăsând gluma la o parte, este evident că fotbalul trece astăzi prin cea mai mare criză existențială. Nu mai există decât doi super fotbaliști, respectiv Messi si Ronaldo și încă tot vreo doi FOTBALIȘTI în majuscule, respectiv Neymar și Suarez. Restul sunt toți o apă și un pământ. Revenind la turneul final, să consemnăm, totuși, victoria meritată a teutonilor, care înving pumele conduse de un absent-minded Messi și devin, incontestabil, cea mai puternică națională europeană din istoria fotbalului de pe Vechiul Continent.

Chiar și așa, nu a fost deloc ușor, a fost nevoie de momentul de magie al lui Gotze și de puțină șansă, pentru că panzerele, chiar învingătoare, au fost departe de forma din anii 80. Cam atât despre fotbal. Dar, având în vedere că se apropie Jocurile Olimpice, este posibil să aruncăm o privire și asupra acestui fenomen planetar, inclusiv asupra Olimpiadelor zise naționale din perioada antică a vechii Elade.

Germania, pentru a IV-a oară campioana lumii (grad de corectitudine 80%)