Sălile de judecată nu sunt terenuri de fotbal. Pentru că fotbalul este, adesea, doar un joc al hazardului. Nu e o știință exactă, precum judecarea unei spețe în care doar argumentele logice, bazate pe litera legii, înclină matematic balanța. Ședințele de judecată n-ar trebui să fie precum derby-urile în care cei doi tușieri văd o poziție regulamentară de joc, acolo unde arbitrul de centru are interesul să declare un ofsaid.

 

Așa cum, privind aceleași probe dintr-un dosar și aplicând aceleași legi, judecătorii dau soluții radical diferite. Procesul „Marca STEAUA” este un exemplu despre cum poate fi justiția, asemeni unui meci de fotbal, doar un joc al hazardului. Unul în care degeaba două instanțe îți dau, pe rând, câștig de cauză, dacă pe tabela de marcaj nu rămâne, la final, decât decizia definitivă a Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție.   

Prima marcă STEAUA, înregistrată cu acordul CSA

Povestea începe în ziua de 8 iulie 1998, când a fost aprobată transformarea secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București în FC Steaua București, asociație sportivă fără scop patrimonial(AFC Steaua). La acea dată, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) era înregistrată marca „STEAUA BUCUREȘTI” (număr marcă 026915) depusă de Clubul Sportiv al Armatei Steaua, cu reprezentarea grafică din foto 1 (stânga) . 

După acordarea datei de depozit (2 iulie 1996), a urmat examinarea de fond a cererii de înregistrare. Ȋn cazurile urgente, OSIM examinează și hotărăște asupra cererii de marcă în termen de 3 luni de la data publicării acesteia, cu condiția achitării unei taxe suplimentare, dublul taxei de înregistrare și examinare prevăzută de lege. CSA Steaua nu s-a grăbit. A primit de la OSIM ceritificatul de înregistrare a mărcii la 25 mai 1998, adică după aproape doi ani de la data depunerii cererii.

La 15 ianuarie 1999, Asociația  „Fotbal Club Steaua București” depune și ea la OSIM o cererea pentru înregistrarea mărcii „STEAUA” (număr marcă 045638), având reprezentarea grafică din foto 1 (dreapta). Și, deși între cele două mărci existau evidente elemente de asemănare (denumiri: „STEAUA BUCUREȘTI” și „STEAUA”, reproducerea grafică, culorile revendicate: „roșu, albastru, alb” și „roșu, albastru, alb, gri, galben”), iar OSIM, în astfel de situații, îi notifică, atât pe posesorul mărci anterioare, dar și pe cel ce solicită o marcă asemănătoare, CSA Steaua București nu a contestat atunci demersul Asociației  „Fotbal Club Steaua București”. La acea vreme, toți cei implicați în această poveste aveau aceleași interese.

La 4 februarie 1999, Guvernul emite HG nr. 66, prin care „se aprobă transmiterea imobilului (n.r. - Stadionul Ghencea, terenuri de antrenament, teren de minifotbal, terenul dintre tribuna I și fabrica de confecții, parcări, gara, clădirea Centrului de Copii și juniori și baza hipică), din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în folosință gratuită, pe o perioadă de 20 de ani, Asociației Fotbal Club Steaua București”. Conform HG 66/1999, transmiterea imobilului s-a făcut în baza unui Protocol, încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Asociația Fotbal Club Steaua București la 7 martie 1999. Art.10 din acest Protocol prevede, negru pe alb, că „marca de identificare a Asociației Fotbal Club Steaua București este cea înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, conferind asociației dreptul asupra mărcii, dobândit și protejat prin Legea nr.84/15.04.1998.”

 

Protocolul face referire nu la marca 26915, înregistrată de CSA Steaua București (lucru imposibil, având în vedere că în cadrul clubului activau și alte secții sportive, sub această siglă), ci la marca 45638, rezervată la OSIM de Asociația Fotbal Club Steaua București, aceasta regăsindu-se de altfel și pe ștampila cu care asociația parafase Protocolul cu MApN. (foto 2). 

„Prin acest Protocol, ofițerii și subofițerii aflați pe statul de organizare a fostei secții de fotbal profesionist au fost delegați către Asociație, fiind transmise și mijloacele fixe și circulante, dar și creanțele și datoriile legate de activitatea fotbalistică (respectiv cele pentru componenții echipei de fotbal, tehnicieni și antrenori, precum și cele legate de participarea echipei la competițiile interne și internaționale). Ȋn aceste condiții, nu se poate primi susținerea în sensul că doar un imobil a fost transmis, și nu activitatea fotbalistică. (...) Acest protocol a fost semnat de către mai multe persoane din cadrul Ministerul Apărării Naționale (...), persoane cu funcții importante pentru care nu s-a relevat că ar fi acționat cu încălcarea mandatului”, precizează Curtea de Apel București, în motivarea hotărârii nr. 259/2013.

Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București „a cunoscut intenția de înscriere a mărcii  chiar înainte de înregistrare și a tolerat în tot acest timp folosirea mărcii”, subliniază instanța. „Utilizarea mărcii s-a făcut în mod public, încheindu-se chiar contracte cu Ministerul Apărării, UM 02301. Lipsa opoziției relevă tocmai realitatea situației de fapt: activitatea fotbalistică a fost transmisă de la CSA Steaua București către Asociația Fotbal Club Steaua București prin documente neanulate și, ulterior, a ajuns în patrimoniul SC Fotbal Club Steaua București, litigiul fiind determinat de neînțelegeri financiare.”

Ȋn 2001, după ce Asociația a obținut certificatul de înregistrare al mărcii, MApN a depus totuși o contestație la OSIM, invocând folosirea și expunerea unor elemente ce apar și în stema României. Comisia de reexaminare mărci din OSIM a respins însă această plângere, prin hotărârea nr. 80/05.09.2001. Iar demersul MApN s-a oprit aici.

La 24 ianuarie 2003, printr-o tranzacție extrajudiciară încheiată în fața unui notar public, se înființează SC Fotbal Club Steaua București, în care Asociația „Fotbal Club Steaua București” devine acționar cu 36% din capitalul social total, alături de Becali George (51%), Păunescu Ion Viorel (6%), Pițurcă Victor (4%) și Becali Lucian (3%).

Acesta a fost momentul în care interesele celor implicați în poveste au început să devină divergente. La 7 aprilie 2003, Guvernul emite HG 373/2003, care prevede că „Ministerul Apărării Naționale este împuternicit să închirieze prin licitație publică, în condițiile legii, partea de imobil, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre (n.r. – adică imobilul ce fusese cedat spre folosință, cu titlul gratuit, Asociației  „Fotbal Club Steaua București”, prin HG 66/1999)”. Hotărârea Guvernului nu anulează însă celelalte prevederi ale Protocolului încheiat în 1999 între Asociația „Fotbal Club Steaua București” și MApN. Și nici nu produce vreun efect asupra dreptului de proprietate al Asociației asupra mărcii înregistrate la OSIM. 

HG 373/2003 avea doar scopul de a pune lucrurile în ordinea lor firească: imobilul ce fusese dat în folosință, gratuit, unei asociații fără scop patrimonial nu putea fi cedat, în aceleași condiții, unei societăți comerciale. MApN și SC Fotbal Club Steaua București erau acum implicați, separat, într-un business din care fiecare încerca să obțină profit.  

„Cedarea activității fotbalistice (n.r. – de către Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București) către asociație și ulterior preluarea sa de către SC Fotbal Club Steaua București, aspect de notorietate, cunoscut de publicul relevant și nu numai, impune continuarea folosirii acestei mărci”, subliniază Curtea de Apel București, în motivarea hotărârii nr. 259/2013.

CITIȚI mâine pe ActiveNews: Culisele meciului în care CSA Steaua București și SC Fotbal Club Steaua București și-au disputat emblema sub care a fost câștigată Cupa Campionilor Europeni