De ce nu s-a văzut la televiziunea publică Mondialul de handbal din Danemarca

Societatea Română de Televiziune a dat publicității un comunicat în care explică de ce nu a transmis meciurile Campionatului Mondial de handbal din Danemarca, la care reprezentativa feminină a țării noastre a obținut medalia de bronz.
"Televiziunea Română urmărește să transmită toate competițiile sportive importante și depune eforturi susținute în acest sens. Însă, trebuie ținut cont de faptul că TVR este doar unul dintre jucătorii activi din piața TV din România", informează comunicatul instituției.
Astfel, licitația pentru vânzarea drepturilor TV pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin 2015, deținute de Compania beIN (divizia de sport a Al Jazeera), a avut loc în perioada 2012-2013.
"Televiziunea publică a participat și a depus o ofertă cu o sumă importată, dar drepturile TV au fost atribuite unui post comercial din România. De altfel, prețul ridicat a făcut imposibilă cumpărarea drepturilor TV și de către alte televiziuni publice din Europa - exemple: Rusia, Germania, Cehia, Ungaria, Olanda", se arată în explicația TVR.
Comunicatul menționează că Jocurile Olimpice de Vară de la Rio 2016, Campionatul European de Handbal 2016 și Campionatul European de Handbal 2018 vor putea fi vizionate, în exclusivitate, la TVR.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)