EURO 2016: Ambasadorul Franței la Moscova, convocat la MAE rus după arestarea suporterilor ruși

Ambasadorul Franței în Rusia, Jean-Maurice Ripert, a fost convocat de ministrul rus de Externe, după arestarea suporterilor ruși în plin Campionat European 2016. Moscova a avertizat asupra unei înrăutățiri a relațiilor franco-ruse, în contextul în care francezii au arestat 43 de suporteri ruși.
"Reapariția sentimentelor antirusești cu ocazia participării selecționatei ruse la Campionatul European de fotbal este susceptibilă să agraveze considerabil atmosfera relațiilor franco-ruse'', a precizat MAE de la Moscova într-un comunicat.
Rusia consideră arestarea "absolut inadmisibilă" a celor 43 de suporteri ruși, aflați în drum spre Lille, de către poliția franceză după ciocnirile de la sfârșitul săptămânii trecute, la Marsilia, cu ocazia EURO 2016, unii dintre ei fiind eliberați ulterior, informează AFP.
Rusia a primit de la UEFA o sancțiune de excludere cu suspendare, din cauza violențelor provocate de fanii săi pe stadionul Velodrome din Marsilia, iar în cazul unor noi incidente pe stadioane va fi exclusă de la turneul final al EURO 2016, notează BBC news.
"Arestarea unui autocar cu peste 40 de suporteri ruși de către poliție este un incident absolut inadmisibil", a afirmat în cursul unui discurs în fața Dumei (camera inferioară a Parlamentului rus) ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Doliu în sportul sălăjean! Șoferul echipei HC Zalău a murit subit la 45 de ani

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Serghei Lavrov
Subiecte: Campionatul European 2016
Organizații: UEFA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)