EURO 2016 Italia și Islanda, ultimele echipe calificate în sferturile de finală. Anglia, trimisă acasă!

Italia și Islanda au întregit tabloul echipelor calificate în sferturile de finală de la EURO 2016, după ce au învins Spania (2-0), respectiv Anglia (2-1).
Cu toate că are cel mai vârstnic loc din istoria competiției, Italia a învins fără drept la replică Spania, ba chiar a fost autoarea unui record. La cei 31 de ani ai săi, Emanuele Giaccherini, a alergat 12,97 de kilometri pe durata celor 90 de minute. Astfel, mijlocașul lui Sunderland a stabilit un record al turneelor finale de la Campionatul European. Mai departe, Italia se va duela în sferturile de finală de la EURO 2016 cu Germania, pe 2 iulie, începând cu ora 22:00.
Islanda a furnizat cea mai mare surpriză de la EURO 2016, ajungând până în sferturile de finală, după ce a eliminat Anglia. În această fază a competiției, islandezii se vor duela cu Franța, țara gazdă a competiției, într-o partidă programată pe 3 iulie.
Toate rezultatele de la EURO 2016 sunt disponibile aici.
Italia - Spania: 2-0 (Giorgio Chiellini 33, Graziano Pellè 90+1)
Italia: Buffon - Barzagli, Bonucci, Chiellini - Florenzi, Parolo, De Rossi, Giaccherini, De Sciglio - Pelle, Eder.
Spania: De Gea - Juanfran, Pique, Ramos, Jordi Alba - Fabregas, Busquets, Iniesta - Silva, Morata, Nolito.
Anglia - Islanda: 1-2 (Rooney 4 / Sigurdsson 6, Sigthorsson 18)
Anglia: Hart - Walker, Smalling, Cahill, Rose - Dier, Alli, Rooney - Sterling, Sturridge, Kane.
Islanda: Halldórsson - Sævarsson, Árnason, Sigurdsson, Skúlason - Gudmundsson, Sigurdsson, Gunnarsson, Bjarnason - Sigthórsson, Bödvarsson.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)