La 22 martie 2004, adică la două luni DUPÃ cererea venită din partea SC Fotbal Club Steaua București, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București depune la OSIM, la rându-i, o cerere pentru înregistrarea mărcii... STEAUA BUCUREŞTI (număr marcă: 072827), având culorile revendicate roșu, galben și albastru și, ca reprezentare grafică, chiar emblema echipei de fotbal Steaua, din perioada ei de glorie.  

SC Fotbal Club Steaua București SA  obţine certificatul de înregistrare a mărcii la data de 3 decembrie 2004, iar CSA Steaua București abia în 12 iulie 2006.

Conform art. 8 din Legea 84/1998 - republicată, „dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii”. Ȋnsă nu doar echipa de fotbal folosea emblema Steaua, ci și celelalte secţii sportive rămase în componenţa CSA. Cel mai probabil, aceasta a fost justificarea pentru care OSIM a aprobat marca solicitată de CSA, după ce SC FC Steaua  SA primise deja cerificatul de înregistrare.  

Judecătoarele de la Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie (ȊCCJ) aveau aceste informaţii, însă au făcut abstracţie de ele atunci când au dat verdictul. Totuși, în motivarea deciziei s-a strecurat un pasaj relevant: „Faptul că în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii sale notorii (n.r. – conform legislaţiei, mărcile notorii nu sunt supuse obligaţiei de înregistrare), care s-a desfășurtat după înregistrarea mărcii a cărei anulare se cere în prezenta cauză, reclamantul (n.r. – CSA Steaua București) a afirmat că pot coexista cele două mărci, întrucât pentru consumator nu există risc de confuzie, date fiind domeniile sportive distincte în care activează, (sic!) și faptul că suporterii Steaua ar susţine în aceeași măsură sportivii ce activează în formele de organizare diferite, aspect susţinut de către pârâtă (n.r. – SC FC Steaua SA) în apărare, nu poate constitui un argument pentru nereţinerea faptului că mărcile în cauză sunt atât de similare încât pot fi confundate”. 

ȊCCJ recunoaște deci că prima marcă înregistrată la OSIM e cea a SC FC Steaua SA. Recunoaște și că CSA a motivat, atunci când și-a înregistrat ulterior marca, că „cele două mărci pot coexista”, pentru că sunt „domenii sportive distincte”. Problema cea mare, susţine prea Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie e că, după un deceniu de la înregistrarea acestor mărci, am descoperit, în sfârșit!, că ele „sunt atât de similare, încât pot fi confundate”.       

 „Să anuleze măcar parţial marca, mai puţin pentru fotbal”

Vreme de 7 ani, nimeni n-a părut să fie deranjat de această asemănare dintre cele două mărci. Intriga a apărut o dată cu business-ul. Din 2003, MApN a închiriat stadionul din Ghencea echipei Steaua București. SC FC Steaua SA  plătea 24.000 de euro chirie pentru fiecare meci și 14.000 de euro pentru dreptul de a folosi baza de pregătire. Atunci când SC FC Steaua SA  a început să încheie contracte de licenţă pentru marcă și să scoată bani din comercializarea unor produse ce purtau sigla Steaua, Clubul Sportiv al Armatei și-a amintit, subit, că „marca e notorie”. Şi că, parcă, e în proprietatea ei. 

Ȋncă din plângerea adresată Tribunalului București, cei de la CSA au precizat că „pentru un preţ corect sunt de acord cu cesionarea mărcii”. Că la mijloc sunt banii, și nu alte raţiuni spirituale, de genul palmares, istorie, tradiţii, etc., reiese și din recursul depus de CSA la Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie, în care se spune că

 

„Instanţa de apel a făcut aplicarea greșită a legii 84/1998, deoarece în lumina propriilor considerente expuse în decizie (și anume că activitatea fotbalistică s-a desprins de CSA Steaua și că nu există scop ilicit pentru continuarea folosirii mărcii), trebuia să anuleze măcar parţial marca, pentru celelalte produse și servicii (clasele 35, 39, 41, 42) care sunt înregistrate de reclamantă, mai puţin pentru fotbal profesionist care face parte din clasa 41.”

Cu alte cuvinte, CSA Steaua n-ar avea nimic împotrivă ca actuala echipă de fotbal să folosească „marca notorie”, cu o condiţie: să plătească pentru asta și/sau să renunţe la celelalte afaceri (comercializarea de produse cu emblema Stelei). E un soi de tribut pe trecut, care, consideră Clubul Sportiv al Armatei, i-ar putea aduce profit, fără ca el să investească vreun ban.  

După ce ȊCCJ a decis anularea mărcii, SC FC Steaua SA a făcut cerere de revizuire. La 13 martie a.c., cererea i-a fost anulată, „ca netimbrată” (vezi document mai jos). La 26 februarie a.c., tot la ȊCCJ, fusese depusă și o contestaţie în anulare. 

 

Contestatoarea SC FC Steaua București SA a invocat faptul că „instanţa de recurs, judecând recursul, a încălcat limitele competenţei sale funcţionale, substituindu-se instanţei de apel. (...) Instanţele de recurs nu se pot pronunţa decât dacă faptele sunt pe deplin stabilite, în timp ce instanţele de fond sunt suverane în aprecierea și stabilirea situaţiei de fapt. (...) Or, în prezenta cauză, Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie a hotărât asupra fondului pricinii, aplicând legea, dar nu la împrejurările de fapt stabilite, ci la cele restabilite, răstălmăcite/reapreciate în recurs. (...) Din analiza motivării deciziei contestate, rezultă că instanţa de recurs a reluat, practic, tot fondul pricinii, pe mai multe pagini, argumentând de ce probele administrate de judecată ar trebui reinterpretate sau, și mai grav, de ce aceste probe ar trebui interpretate invers faţă de interpretarea dată de instanţele de fond”. 

 

Contestaţia în anulare a fost respinsă pentru că, așa cum se precizează în motivarea deciziei (vezi document mai jos), invocându-se jurisprudenţa CEDO, „o cale extraordinară de atac (precum contestaţia în anulare), fie ea și introdusă de una dintre părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absenţa unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu”. 

 

Sălile de judecată n-ar trebui să semene cu un teren de fotbal. Pentru că fotbalul este, adesea, doar un joc al hazardului. Nu e o știnţă exactă, precum judecarea unei speţe în care doar argumentele logice, bazate pe litera legii, înclină matematic balanţa. Sedinţele de judecată n-ar trebui să fie precum derby-urile în care cei doi tușieri văd o poziţie regulamentară de joc, acolo unde arbitrul de centru are interesul să declare un ofsaid. La fel cum, privind aceleași probe dintr-un dosar și aplicând aceleași legi, judecătorii dau soluţii radical diferite. Procesul „Marca STEAUA” este un exemplu despre cum justiţia poate fi, asemeni unui meci de fotbal, doar un joc al hazardului. Unul cu reguli speciale, în care golul dat cu mâna devine perfect valabil.

La 9 ianuarie 2015, după decizia ȊCCJ, Fotbal Club Steaua București a depus la OSIM două cereri pentru pentru înregistrarea actualei mărci, cea sub sigla căreia evoluează acum echipa de fotbal. Şi, deși denumirea mărcilor (FCSB) și reproducerea grafică a acestora nu are nicio legătură cu vreuna din emblemele fostei echipe de fotbal Steaua, CSA Steaua București a depus la OSIM, în ambele cazuri, câte o opoziţie. E felul lor de a negocia. 

Pentru că în toată această poveste, în care esenţialul stă, precum diavolul, în detalii, nu e vorba, nici pe departe, de o marcă. E vorba doar de „marcă banu’”.

 

PS: Palmaresul echipei de fotbal rămâne în proprietatea clubului care este înscris în Liga I şi care CONTINUĂ activitatea fotbalistică, așa cum chiar CSA Steaua a recunoscut. De altfel, pe site-ul oficial  www.uefa.com, echipa de fotbal patronată de George Becali apare cu denumirea „FC Steaua București”, cu sigla FCSB și cu palmaresul înregistrat din 1947 și până în prezent.)