ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pe 5 septembrie 2017, Numărul Doi în tenisul mondial, Novak Djokovici, a devenit tată pentru a doua oară. El a celebrat evenimentul pe Facebook cu următorul mesaj:

„Foarte fericit și mândru să o întâmpin pe fetița noastră, Tara, în căminul nostru. Jelena și cu mine am parcurs mână în mână această călătorie și, ca bărbat, trebuie să transmit întreaga mea iubire și admirație fiecărei femei din lume, pentru că trece prin atâtea dureri și atâta efort pentru a da viață, pentru a aduce la lumină și a crește o făptură umană… Ce binecuvântare este șansa de a fi părinte! 

Vă mulțumesc că ați sărbătorit nașterea fetiței mele și ați transmis familiei mele atâtea urări în ultimele zile. Vreau să vă mulțumesc din partea mea și a Jelenei! Ne-am întors de la spital, iar Jelena și Tara asunt îngerii mei, în timp ce Stefan este un frate mai mare plin de mândrie, care vrea să ajute la îngrijirea surioarei. Viața e divină!”.

Împreună cu Jelena Djokovici, soția sa, cu care este împreună din copilărie, tenismanul mai are un băiat în vârstă de trei ani, pe Stefan.

Novak Djokovici este cunoscut pentru actele sale de caritate din afara terenului de teni, în special în țara sa natală. Astfel, în 2011, acesta a primit ordinul Sfântul Sava în primul grad, cea mai înaltă distincție oferită de Patriarhul Serbiei unui mirean.

Născut la Belgrad, dar cu tatăl născut în Kosovo, Djokovici a ajutat frecvent pe sârbii rămași în vechea provincie sârbească, azi auto-proclamată republică albaneză.