Sincer sa fiu, nu-mi face nicio plăcere să scriu acest articol, dar simt nevoia să trag un semnal de alarmă, deoarece este vorba de niște oameni care au făcut cinste României în trecutul recent, dar au ajuns bătaia de joc a presei internaționale. Și spun presă internațională fiindcă la noi nu vei găsi pe nimeni care să aibă curajul să le bată obrazul unor foști componenți ai naționalei Generației de Aur sau să-i sfătuiască să aibă un pic grijă de imaginea lor. 

Am ales la întamplare trei nume. Costel Gîlcă, Dorinel Munteanu și Ilie Balaci. Sigur, mi se va reproșa din start că Iliuță nu a făcut parte din echipa care a mers în State, dar consider că Minunea Blondă este unul dintre cei care au deschis drumurile pentru marea echipă a generației lui Hagi. După ce s-au umplut de glorie ca fotbaliști, câștigând trofee interne și internaționale majore, aceștia s-au dedicat meseriei de antrenori. Din păcate, deși personal nu sunt de acord cu teoria că un fost mare fotbalist nu va fi niciodată un mare antrenor, zicerea se potrivește în cazul lor. Dar, problema nu e că ar fi dat greș cu cine știe ce mari echipe sau s-ar fi împotmolit în vreun mare campionat din Vest. Nu. Problema lor e că au mizat din start pe cai nu morți, ci scheletici și care mai trăiau doar în vechile legende arabe și persane. Să-i luăm pe rând.

1. Ilie Balaci. Nu are sens să vorbesc despre cel care m-a încântat ca fotbalist în perioada în care începuse deja să se vorbească în Vest despre jucătorii români și chiar să li se facă oferte de la mari cluburi occidentale. Practic, Ilie a avut un pic de ghinion ca fotbalist, deoarece a jucat în perioada comunistă, atunci când jucătorii nu aveau dreptul să se transfere afară. Dar, ca antrenor, în primii ani de după Revoluție, a reușit să câștige niscai trofee în lumea fotbalului arab și să bage și ceva bănuți adevărați la chimir. Revenind în timpurile noastre atunci când, ajuns la 60 ani, te-ai fi așteptat ca omul nostru să fi devenit un patriarh matur și conștient de propria sa valoare, afli că semnează cu un club din Africa, dintr-o țară ieșită dintr-un război civil și unde doar malaria și mutilații de război se găsesc din belșug, Sudanul de Sud pe numele ei. Ei bine, numele celebrei echipe la care a activat Balaci ca antrenor se numește, rețineți, Al-Hilal Omdurman.

 

Ca să vedeți ce înseamnă prețul umilinței, Balaci ar fi câștigat campionatul disputat între cămile, dar a fost dat afară cu șutul în fund cu patru etape înainte sfârșitului campionatului, atunci când echipa avea 10 puncte avans. Știți de ce? Pentru a nu i se plăti prima specială pentru câștigarea campionatului. Iar Iliuță al nostru a fost suficient de fraier să accepte toate clauzele pe care i le-au strecurat africanii în contract. Sincer, să fii dat afară de Omdurman din Africa e cam jenant pentru un om care era dorit de AC Milan și care a eliminat Fiorentina, Bordeaux, Leeds sau Kaiserslautern. Sic transit gloria mundi!

2. Costel Gîlcă. Acesta încă nu a fost demis de puternicul club Al-Tawoon din Arabia Saudită, dar nu mai e mult până acolo. Surprinde faptul că deja nici geografia nu mă mai ajută atunci când aflu pe unde activează oamenii noștri, drept pentru care apelez la wikipedia sau la alte surse. Costel a fost, după părerea mea, unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai bun mijlocaș la închidere pe care l-a dat fotbalul românesc și a jucat decent și mai mult decât atât la Steaua sau în prima ligă spaniolă, ca să nu mai spun că a îmbrăcat de 68 ori tricoul naționalei. Ce l-a făcut pe cel care a câștigat totul pe intern ca antrenor cu Steaua să aleagă Al-Tăun, dacă-mi permiteți gluma, numai el știe. Dar, nicio problemă, tot aici evoluează și urmașul lui Hagi, Lucian Sănmărtean pe numele lui. Cam la nivelul ligii a doua comuniste chineze, locul de evoluție al unei alte așa-zis vedete din campionatul sătesc al României, Constantin Budescu, care i-a încântat pe fanii cu ochi oblici ai superputernicei echipe Dalian Yifang. Dacă Balaci a fost demis pentru că și-ar fi îndeplinit obiectivul, în mod sigur Gîlcă va fi dat afară pentru că este creștin.

3. Dorinel Muntenu. Liderul all-time al selecțiilor în naționala României, un fotbalist serios și rezistent, care a impresionat în Belgia și Germania, s-a dus să se facă de râs într-o țară devastată de războiul civil și de apariția ISIS, două lucruri care nu au contat pentru Dorinel, atunci când el a ales să antreneze în Iraq. Dacă mai are vreo importanță, i-a pregătit pe musulmanii moderați de la FC Zakho, loc binecuvântat de unde a fost demis cu mare iureș după numai opt etape. Motivul... criză de comunicare. Câți bani ai luat, Dorinele? Care a fost prețul umilinței tale, să-l știm și noi, pentru că și tu și toți ceilalți reprezentați România pe care o umiliți la rândul ei atunci când sunteți efectiv scuipați din treabă. Nu găseai să antrenezi niște juniori gratis în România? Sau o echipă de liga a treia din Germania? Sunteți toți milionari în dolari și în euro, este obligatoriu să vă mai umiliți pentru niște arginți în plus în campionate de negri și de arabi? Nu cumva asta ține un pic de orgoliu și de educație?

Cam atât despre cei care ne reprezintă, deși ar trebui să se reprezinte doar pe ei înșiși. Sincer să vă spun, mă gândesc câteodată dacă nu cumva comunismul făcea foarte bine atunci când le interzicea sportivilor să plece în străinătate. Poate că știau cu cine au de-a face și că aceștia se vor umili, vor fi umiliți sau vor da a nouă definiție cuvântului umilință.