Imaginea care a devenit virală după finala EURO 2016. Un băiețel portughez consolează un suporter francez, în lacrimi

Spre surprinderea fanilor, Portugalia a învins Franța la ea acasă, câștigând în premieră Campionatul European.
Meciul a fost trăit la maximum atât de fanii din tribune, dar și de cei din fața televizoarelor. Franța a pierdut în prelungiri turneul organizat la ea acasă, spre dezamăgirea suporterilor.
Unul dintre cele mai emoționante momente, însă, s-a petrecut după festivitatea de premiere, la care Portugalia, în frunte cu Ronaldo, a ridicat Cupa.
Unul dintre fanii francezi nu reușea să-și potolească lacrimile și cel care a venit să-l consoleze și să-l îmbărbăteze a fost un băiețel portughez. Scena a culminat cu o frumoasa îmbrățișare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Cristiano Ronaldo
Locații: Franţa
Subiecte: Campionatul European 2016 Euro 2016 program
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)