Pe 9 iulie 1877, la All England Croquet and Lawn Tennis Club începea primul turneu de tenis de la Wimbledon, pe atunci o suburbie în afara Londrei. Care este istoria celui mai vechi şi mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Şlem şi singurul care se desfăşoară pe aceeaşi suprafaţă ca la început, iarba. 

Tenisul îşi are originea în jocul de interior denumit jeu de paume, jocul cu palma, practicat de francezi în secolul XIII, din care s-a dezvoltat apoi jocul cu racheta şi mingea denumit real, sau tenisul regal. Acesta s-a transformat apoi în tenisul jucat afară, pe iarbă, a cărui popularitate a crescut mult în secolul XIX.

În 1868, All England Club ocupa o pajişte de 4 acri  (circa 1.6 ha) în afara Londrei. Iniţial, clubul fusese amenajat pentru jocul de cricket, dar popularitatea pe care o căpătase tenisul a făcut ca în 1875 să fie adăugat un teren de tenis pe iarbă, iar numele clubului a fost schimbat, adăugându-se sintagma And Lawn Tennis.

În 1877, clubul publica în revista săptamânală de sport  The Field anunţul:

"The All England Croquet and Lawn Tennis Club, din Wimbledon, îşi propune să facă o întrunire de tenis pe iarbă deschisă tuturor amatorilor, luni 9 iulie şi în zilele următoare. Taxa de intrare, un şiling.”

Clubul a informat competitorii că trebuie să-şi aducă propriile rachete şi pantofi, în schimb avea să pună la dispoziţie mingiile şi a stabilit şi regulile jocului, potrivit tvr.ro.

S-a decis ca terenul să fie lung de 78 şi lat de 27 de picioare, metoda de punctaj avea să fie - 15, 30, 40, game, iar primul jucător care câştiga 6 game-uri câştiga un set şi, în caz de greşeală, seviciul putea fi repetat. Aceste reguli, în mare parte decise de Dr. Henry Jones, un membru al clubului, au rămas neschimbate şi în tenisul actual, în afara adoptării sistemului tiebreake.

La turneu, deşi s-au înscris 22 de jucători, s-au prezentat doar 21. Din cei 11 care au câştigat în prima zi au rămas la finalul celei de a doua zile doar şase şi în ziua următoare, trei. Semifinalele s-au ţinut pe 12 iulie, turneul fiind întrerupt pentru a face loc meciului de cricket Eton vs. Harrow, vineri şi sâmbătă.

Finala de tenis a fost programată pe 16 iulie, dar, aşa cum avea să se mai întâmple şi în alte ediţii ulterioare ale turneului, a fost amânată din cauza ploii.

Reprogramată pentru 19 iulie, finala din 1877 a fost câştigată de Spencer Gore, un jucător de în vârstă de 27 de ani, care, în faţa a 200 de spectatori, l-a învins pe William Marshall în trei seturi, scor 6-1, 6-2, 6-4, în doar 48 de minute. Gore a primit un premiu de 12 guinee şi o cupă din argint oferită de revista The Field.

Gore, care era şi jucător de cricket, declara după victorie:

"Tenisul de câmp nu va fi niciodată printre marile noastre jocuri şi oricine joacă cricket sau racquets îl va găsi de o monotonie sufocantă.”

În 1884, au fost introduse turneul feminin, câştigat de Maud Watson, şi turneu de dublu masculin. De pe la începutul anilor 1900 au început să vină şi jucători din străinătate, iar în 1913 au avut loc primele competiţii la dublu feminin şi dublu mixt. Până în 1922, câştigătorul turneului era calificat automat în finala ediţiei următoare.

Suzanne Lenglen a fost primul star al turneului de la Wimbledon, nu era doar o bună atletă, dar făcea din joc un adevărat spectacol. A fost cea care a dat farmec tenisului şi a fost motivul pentru care meciurile turneului au fost mutat din 1922, pe  terenuri mai mari.

În 1937, a avut loc prima ediţie televizată a a turneului de la Wimbledon. Ca  şi celelalte turnee de Mare Şlem,  turneul de la Wimbledon era destinat doar amatorilor, până în 1968.