Irina Begu a fost eliminată de Maria Şarapova la Wimbledon, dar românca a jucat admirabil

Irina-Camelia Begu a fost eliminată în turul al III-lea al Grand Slamului de la Wimbledon de numărul 4 WTA, Maria Şarapova, după un meci spectaculos, încheiat cu victoria rusoaicei de 28 de ani cu scorul de 6-4, 6-3, la capătul unui meci de o oră şi 23 de minute.
Românca de 24 de ani, aflată la cea mai bună performanţă pe iarba londoneză, a jucat admirabiln faţa rusoaicei. Irina va fi premiată cu 77.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA.
Cele două jucătoare nu se mai duelaseră decât o singură dată, în 2012, la Madrid, când fosta lideră mondială, care s-a impus la Wimbledon în 2004 (a mai jucat o finală în 2011 și două semifinale, în 2005 și 2006), s-a impus fără emoții, cu 6-0, 6-3, potrivit tvr.ro.
Românca a început în forţă partida de vineri şi a reuşit un break în chiar game-ul inaugural, însă, apoi, rusoaica a revenit şi a condus cu 2-1. Cele două jucătoare au mers cap la cap până la scorul de 5-4 pentru Şarapova, care a închis setul pe serviciul adversarei.
Setul al doilea a fost un galop de sănătate pentru rusoaică până la scorul de 5-0, după care Irina Begu a câştigat trei game-uri la rând (cu un break), spre deliciul spectatorilor din tribune. Maria Şarapova s-a impus însă pe propriul serviciu, nu fără emoţii însă, întrucât românca a avut 30-0, dar a pierdut următoarele patru puncte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sport
Persoane: Irina Begu
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Wimbledon
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)