ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Irina Begu s-a calificat fără probleme în turul trei la Roland Garros, după ce s-a impus cu 6-2, 6-0 în faţa croatei Ana Konjuh. 

Jucătoarea din România, clasată pe locul 30 în clasamentul WTA, s-a impus clar în fața adversarei sale și dacă în primul set croata i-a luat două game-uri, în cel de-al doilea aceasta n-a mai avut nici o șansă.

Românca va juca în următoarea fază a competiției împotriva jucătoarei Petra Kvitova (Cehia), locul 4 WTA.

Irina Begu are de luat o revanşă, cele două jucătoare aflându-se ultima oară faţă în faţă în sferturile turneului de la Madrid, cehoaica câştigând cu 7-5, 6-3.

 

Califcarea în turul al treilea este recompensată la Roland Garros cu un premiu de 85.000 de euro şi cu 130 de puncte WTA.

 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews