ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Simona Halep a pierdut pentru a doua oară în carieră finala de la Roland Garros.

Românca a fost învinsă în finală de letona Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6, după un meci în care a condus cu 3-0 în setul al doilea și a avut trei mingi de a se distanța la 4-0.

Halep a ratat și șansa de a deveni noul lider al clasamentului WTA, însă va urca două locuri în ierarhia mondială, de pe 4 pe 2.

La final, românca le-a mulțumit celor care au venit să o urmărească în cele două săptămâni la Paris.

„Mulțumesc publicului că a venit toate meciurile aici. Sunt tristă, dar a fost o experiență frumoasă aici. Vă mulțumesc că ați venit aici și mă susțineți întotdeauna. Mulțumesc staff-ului, tuturor celor care m-au susținut”, zis Halep, care a felicitat-o și pe Ostapenko: ”Ține-o tot așa, bucură-te în continuare de tenis ca un copil, așa cum o faci acum”.

Aflată la a doua finală de Grand Slam pierdută din tot atâtea jucate, Simona a recunoscut că a avut emoții în timpul meciului:

„E o zi grea pentru mine, însă trebuie să muncesc în continuare și să cred. Am simțit fluturi în stomac finala aceasta, nu a fost ziua mea, dar sper că voi juca aici o altă finală și o voi câștiga, e visul meu”, a mai spus Simona Halep.

Ostapenko va primi pentru triumful de la Paris 2,1 milioane de euro și 2000 de puncte WTA, în timp ce Halep a câștigat 1 060 000 de euro și 1200 de puncte WTA. 

Click AICI pentru rezumat VIDEO

 

Desfășurarea LIVE TEXT a partidei: 

 Break, SET și MECI Ostapenko! Jucătorea din Letonia reușește să cucerească titlul de la Roland Garros după ce câștigă pe serviciul Simonei Halep, scor 6-3

 Game Ostapenko! Letona se desprinde și este aproape de câștigarea trofeului 5-3.

Break Ostapenko! Letona câștigă un game extrem de important și preia conducerea în acest set 4-3.

Game Ostapenko! Letona își face servciul și egalează la 3.

ReBreak Ostapenko! Letona nu abandonează lupta și revine în joc cu un game câștigat pe serviciul Simonei. Jucătoarea noastră conduce cu 3-2.

Break Halep! Jucătoarea noastră face prima break-ul în setul decisiv și conduce cu 3-1.

Game Halep! Simona își câștigă serviciul și conduce cu 2-1 în setul decisiv.

 Game Ostapenko! Letona își face servciul și egalează la 1.

Game Halep! Simona își câștigă cu greu serviciulși conduce cu 1-0

 Statistică set 2

 

 

Game și SET Ostapenko! Letona își face servciul și câștigă setul secund cu 6-4. Urmează setul decisiv.

 Break Ostapenko! Sarabanda break-urilor continuă și letona câștigă pe serviciul Simonei și urmează să servească pentru câștigarea setului secund 5-4

Break Halep! Simona reușește să egaleze, scor 4-4.

 Break Ostapenko! Adversara Simonei face break-ul și preia conducerea în setul secund 4-3.

Game Ostapenko! Letona își face servciul și egalează la 3.

Break Ostapenko! Letona face break-ul și revine în setul secund. Simona conduce cu 3-2

Game Ostapenko! Letona își face servciul și câștigă primul game în setul secund. Simona conduce cu 3-1

Game Halep! Simona își câștigă serviciul și se dintanțează la 3-0

 Break Halep! Simona conduce cu 2-0 după un game extrem de disputat.

 Game Halep! Simona începe bine și setul secund și conduce cu 1-0

 Statistica primului set

 

Game și SET SIMONA! Românca a încheiat cu break primul set după ce a fructificat prima minge de set de care a avut parte. Halep e la un set distanță de victorie.

Game Halep! Simona își câștigă serviciul într-un moment foarte important al setului secund și conduce cu 5-4

Game Ostapenko! Letona își face servciul și egalează la 4

Game Halep! Simona câștigă pe propriul serviciu și preia din nou avantajul în acest set 4-3. Un game foarte important, care a fost și cel mai lung de până acum

ReBreak Halep! Jucătoarea noastră a reușit să egaleze 3-3

Break Ostapenko! Letona preia din nou conducerea 3-2

Game Ostapenko! Letona își face servciul și egalează la 2

Game Halep! Simona câștigă pe propriul serviciu și preia avantajul pentru prima oară în această partidă 2-1

ReBreak Halep! Jucătoarea noastră a reușit să egaleze 1-1.

Break Ostapenko! Letona a început perfect finala, cu un break câștigat la 0. 

ACTUALIZARE  10/06/2016 Simona Halep și Jelena Ostapenko sunt cele două jucătoare care vor lupta astăzi, de la ora 16:00, pentru trofeul de la Roland Garros, iar Patrick Mouratoglou a prezentat atuurile pe care cele două le au pentru a se impune la Paris.

Halep vine după 20 de victorii pe zgură, suprafața ei favorită, în timp ce ocupanta locului 47 WTA este cea mai surprinzătoare finalistă din ultimii 34 de ani, atunci când Mima Jausovec atingea ultimul act.

Pentru a avea șanse mai mari la câștigarea finalei, Simona va trebui să o aducă pe jucătoarea de doar 20 de ani în raliuri lungi, ținând cont că letona a câștigat 82% dintre punctele care au avut sub cinci lovituri, în timp ce "Simo" stă mult mai rău la acest capitol (53%).

Este evident că arma cea mai importantă a Jelenei este forehandul, care a avut o viteză medie impresionantă la această ediție de Roland Garros: 122 km/h, mai mare decât a numărului unu mondial din circuitul masculin, Andy Murray (118 km/h).

Forehandul lui Ostapenko propune 929 de rotații pe minut, în timp ce a-l Simonei are 2.447 de rotații pe minut, fiind însă mai puțin puternic (113 km/h).

Precizia forehandului Jelenei este dată și de faptul că în doar 4% din cazuri mingea pornită din racheta letonei ajunge pe partea de mijloc a terenului adversarei, restul aterizând spre colțurile terenului. Mai mult, 41% dintre lovituri sunt la maximum un metru de linii.

Un punct slab al lui Ostapenko este, fără doar și poate, al doilea serviciu, ea având un procentaj de puncte câștigate de doar 30%, aici fiind clar un atu al Simonei, al cărei retur agresiv a contat mult la această ediție.

Simona Halep - Jelena Ostapenko, finala de la Roland Garros, se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00. Ea poate fi urmărită în format LIVE-TEXT pe ActiveNews

 

Știre inițială

Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, după 2 ore și 3 minute de joc, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 3 WTA, 6-4, 3-6, 6-3 și s-a calificat în finala de la Roland Garros. Dacă va cuceri titlul atunci jucătoarea noastră va ocupa poziția de lider în clasamentul mondial.


În finală, Halep va juca cu letona Jelena Ostapenko, care a trecut de Timea Bacsinszky, scor 6-7, 6-3, 3-6.

„Este incredibil, un sentiment uriaș. Am uitat ce s-a întâmplat ieri. A fost greu să joc împotriva Karolinei. Sper să joc mai bine în finală decât ultima oară. Voi juca împotriva unui adversar tânăr. Vă aștept la meci pe voi, fanii. Vă mulțumesc. Sunt multe steaguri românești aici, sper ca la anul să fie unul și la țările câștigătoare. Virginia Ruzici mă ajută mult și sper ca finala să fie una bună”, a spus Simona, pentru Eurosport.  


Partida se anunța una extrem de tensionată și extrem de spectaculoasă.

Karolina și Simona se cunoșteau bine după ce se mai întâlniseră de patru ori până acum, toate confruntările disputându-se pe hard. Cehoaica a reușit să se impună o singură dată, într-un meci de trei seturi jucat la Cluj-Napoca, în Fed Cup, în primul tur al Grupei Mondiale.

Vezi AICI rezumatul  partidei Halep vs Pliskova

Simona Halep (25 de ani) va juca din nou o finală de Grand Slam la Roland Garros, după cea din 2014.

Simona va primi un cec de 1,06 milioane de euro, iar premiul pentru câștigarea turneului este de 2,1 milioane de euro.