Lionel Messi a fost ales jucătorul sezonului în Europa

Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun fotbalist din sezonul precedent, argentinianul câştigând acest trofeu după un an competiţional foarte bun în tricoul lui FC Barcelona. Pentru a primi acest titlu, Lionel Messi s-a duelat cu coechipierul său, Luis Suarez, şi un fotbalist de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo.
„Sunt bucuros. Mulţumesc tuturor, în special coechipierilor mei, cu care trebuie să împart acest trofeu", a declarat fotbalistul în vârstă de 28 de ani.
Lionel Messi a marcat 58 de goluri în 57 de partide în sezonul precedent, în care a cucerit „tripla" în formaţia catalană: titlul din campionatul Spaniei, Cupa şi Champions League. Argentinianul primeşte această distincţie pentru a doua oară, după cea din 2011, sezonul precedent titlul fiind primit de Cristiano Ronaldo.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Lionel Messi
Subiecte: Fotbal extern
Organizații: UEFA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)