Lotul lărgit convocat de Anghel Iordănescu: Care sunt cei 28 de jucători care merg în Italia
Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat lista fotbaliștilor convocați pentru partidele României cu RD Congo și Ucraina.
În perioada 18-30 mai, echipa națională va efectua un stagiu de pregătire în Italia, pe durata căruia va disputa două partide amicale, cu RD Congo pe 25 mai la Como și cu Ucraina pe 29 mai, la Torino.
Pentru acest stagiu, selecționerul Anghel Iordănescu a convocat 28 de jucători, nu toți urmând să fie prezenți la lot de la începutul stagiului, date fiind calendarele competiționale ale cluburilor la care sunt legitimați jucătorii noștri din străinătate.
Din rândul acestor 28 de jucători se vor decide cei 23 care vor forma lotul României la Euro 2016. Lista finală pentru Campionatul European va fi comunicată pe 31 mai, data limită potrivit regulamentelor UEFA.
Cea mai importantă absență, la prima vedere, este cea a lui Raul Rusescu (Osmanlispor).
Lucrurile au fost clarificate și în privința lui Denis Alibec, potrivit digisport.ro. Astfel, după toate discuțiile din jurul acestui subiect, azi s-a făcut lumină: golgheterul Astrei a fost convocat în lotul lărgit pentru Euro 2016.
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra)
Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo), Alin Toșca (FC Steaua București)
Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Adrian Ropotan (Pandurii Tg. Jiu), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Adrian Popa (FC Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua București), Andrei Ivan (CSU Craiova), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra), Ioan Hora (Pandurii Tg. Jiu)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Antrenorul sârb Mladen Zizovic s-a prăbușit în timpul meciului și ulterior a murit, la numai 44 de ani. De la începutul campaniei de vaccinare Covid sute de sportivi au murit subit în întreaga lume - VIDEO
Doliu în fotbalul din România: A murit Emeric Ienei, antrenorul legendar care a condus Steaua București spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986. Ultima apariție - VIDEO
Șoc în Marea Britanie: Tânărul jocheu Tommie Jakes a murit subit la 19 ani
Doliu în fotbalul american: Nick Mangold, fostul star al echipei New York Jets, a decedat la doar 41 de ani
Suporterii români, lăudați de presa conservatoare americană pentru mesajul lor în sprijinul creștinilor nigerieni
Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Anghel Iordănescu
Locații: Italia
Organizații: Federația Română de Fotbal
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)