ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vara aceasta se va desfășura în Brazilia evenimentul sportiv cel mai așteptat al anului. Este vorba, ați ghicit, de ediția cu numărul XXXI a Jocurilor Olimpice moderne. Potrivit organizatorilor, iar cifrele nu sunt încă definitive, sunt așteptați la competiția care se va desfășura peste Ocean aproximativ 11.000 sportivi, care vor concura în 28 sporturi. Bineînțeles, la fel ca și Campionatul Mondial de Fotbal, totul este business și politică, dar și mârșăvie și hoție ca-n codru.

De la Atena la... Atena

Francezul Pierre de Coubertin este considerat părintele Olimpiadelor moderne, care au debutat la Atena, în anul 1896. Ca și democrația, olimpiada este doar un termen, ceea ce reprezintă el, de fapt, neavând nicio legătură cu competițiile care se desfășurau în Elada din perioada antică. Cel mai urât lucru nu este comparația în sine, ci faptul că totul înseamnă o demonstrație și o luptă între sisteme, la început intre imperii, pe urmă între statele-marionetă create de Antantă în perioada interbelică, urmate de ciocnirea titanilor, SUA, respectiv URSS, în perioada războiului rece și, în final, într-o dispută fără un sens foarte clar între dopatii americani și trișorii celorlalți.

Lucrurile reale și frumoase   

Evident, au fost și chestii extraordinare în timpul acestor concursuri, și le vom sublinia ca atare în serialul care urmează. Finlandezul Paavo Nurmi, cehul Zatopek, omul-locomotivă sau Nadia Comăneci a noastră fac parte din ceea ce a fost frumos la Jocurile Olimpice. Din păcate, acolo s-au consemnat și răpiri, asasinate sau chiar atentate teroriste de amploare. Evident, pentru a da o greutate politică acestor acțiuni, profitându-se de imensul impact mediatic al olimpiadelor. Totuși, s-a ajuns la abjecție. Sunt sporturi, ca halterele, care presupune un dopaj desăvârșit, dar ei au prins-o dopată pe Andreea Răducan la gimnastică, un sport care presupune măiestrie, cu un biet nurofen. Vorba unui amic, în curând vor fi inventați dopați la șah sau, de ce nu, la canotaj la proba de 8+1. Evident, cel incriminat va fi cârmaciul. Pentru că la asta s-a ajuns. De fapt, ce se întâmplă?

Ești prins dopat doar dacă deranjezi, numai dacă ai luat medalia unuia care era pe listă, ca să zic așa. În rest, vorba lui de Coubertin, important este să participi. Chiar dacă riști să te îneci, ca africanul acela de la Sydney, sau să te dezmembrezi ca bietul marocan de la Albertville, în proba de schi, la coborâre. În timp ce bietul negru a declarat că singura dată când intrase în apă era să fie păpat de un crocodil, marocanul a precizat că văzuse zăpadă o singură dată în viață. La el în țară, de la 500 km distantă, în timp ce admira coamele înzăpezite ale Munților Atlas.

Nu Teodosiu a interzis Jocurile Antice

Decizia de a fi abolite Olimpiadele antice datează din secolul IV e.n. Pe vremea aceea, Imperiul Roman era împărțit în două: Bizanțul (cu capitala la Istanbulul de astăzi, reședinta basileului Teodosiu I) și Imperiul de vest (a cărui capitală rămăsese Roma).

În iunie 390, la Salonic, populația a ieșit în stradă și a cerut ca străinii să fie dați afară din oraș, dar guvernatorul Boterico a fost de acord doar cu a le interzice acestora să participe la Olimpiadele grecilor. Cum asta privea doar câteva zeci din cele câteva mii de persoane care invadaseră cetatea elenă, localnicii s-au răsculat, iar un grup de revoltați a pus mâna pe guvernator și l-a omorât în bătaie.

Vestea a ajuns la urechile lui Teodosiu care a cerut armatei să înăbușe în sânge ceea ce începea să semene tot mai mult cu o răzmeriță antistatală. Legiunile de pedeapsă au încercuit arena principală unde se desfășurau jocurile, au pătruns apoi înăuntru și i-au ucis pe toți cei 7000 de spectatori.

Episcopul de Milan se supără

Veștile despre masacru au ajuns la urechile lui Sant' Ambrogio, cea mai înaltă față bisericească după Sfântul Părinte, iar acesta i-a cerut lui Teodosiu să ceară iertare Bisericii pentru crimele comise. Împăratul bizatin a mers la Mediolanum, a îngenuncheat și a obținut iertarea. Cu o condiție, însă. Să interzică jocurile pe care romanii le considerau păgâne.

Deși Teodosiu s-a conformat, se pare că acestea au continuat pe ascuns, abia urmașul său la tron a demolat templul lui Zeus de la Olympia și a decretat sfârșitul competițiilor. După câteva sute de ani mai târziu acestea aveau să renască.