Lucruri care s-au petrecut aievea la Jocurile Olimpice; Olimpiada, un război al națiunilor niciodată recunoscut oficial (V)

Vara aceasta se va desfășura în Brazilia evenimentul sportiv cel mai așteptat al anului. Este vorba, ați ghicit, de ediția cu numărul XXXI a Jocurilor Olimpice moderne. Potrivit organizatorilor, iar cifrele nu sunt încă definitive, sunt așteptați la competiția care se va desfășura peste Ocean aproximativ 11.000 sportivi, care vor concura în 28 sporturi. Bineînțeles, la fel ca și Campionatul Mondial de Fotbal, totul este business și politică, dar și mârșăvie și hoție ca-n codru.
De la Atena la... Atena
Francezul Pierre de Coubertin este considerat părintele Olimpiadelor moderne, care au debutat la Atena, în anul 1896. Ca și democrația, olimpiada este doar un termen, ceea ce reprezintă el, de fapt, neavând nicio legătură cu competițiile care se desfășurau în Elada din perioada antică. Cel mai urât lucru nu este comparația în sine, ci faptul că totul înseamnă o demonstrație și o luptă între sisteme, la început intre imperii, pe urmă între statele-marionetă create de Antantă în perioada interbelică, urmate de ciocnirea titanilor, SUA, respectiv URSS, în perioada războiului rece și, în final, într-o dispută fără un sens foarte clar între dopatii americani și trișorii celorlalți.
Lucrurile reale și frumoase
Evident, au fost și chestii extraordinare în timpul acestor concursuri, și le vom sublinia ca atare în serialul care urmează. Finlandezul Paavo Nurmi, cehul Zatopek, omul-locomotivă sau Nadia Comăneci a noastră fac parte din ceea ce a fost frumos la Jocurile Olimpice. Din păcate, acolo s-au consemnat și răpiri, asasinate sau chiar atentate teroriste de amploare. Evident, pentru a da o greutate politică acestor acțiuni, profitându-se de imensul impact mediatic al olimpiadelor. Totuși, s-a ajuns la abjecție. Sunt sporturi, ca halterele, care presupune un dopaj desăvârșit, dar ei au prins-o dopată pe Andreea Răducan la gimnastică, un sport care presupune măiestrie, cu un biet nurofen. Vorba unui amic, în curând vor fi inventați dopați la șah sau, de ce nu, la canotaj la proba de 8+1. Evident, cel incriminat va fi cârmaciul. Pentru că la asta s-a ajuns. De fapt, ce se întâmplă?
Ești prins dopat doar dacă deranjezi, numai dacă ai luat medalia unuia care era pe listă, ca să zic așa. În rest, vorba lui de Coubertin, important este să participi. Chiar dacă riști să te îneci, ca africanul acela de la Sydney, sau să te dezmembrezi ca bietul marocan de la Albertville, în proba de schi, la coborâre. În timp ce bietul negru a declarat că singura dată când intrase în apă era să fie păpat de un crocodil, marocanul a precizat că văzuse zăpadă o singură dată în viață. La el în țară, de la 500 km distantă, în timp ce admira coamele înzăpezite ale Munților Atlas.
Samuel Harding Duval, cel mai în vârstă medaliat la JO
Povestea acestui trăgător cu arcul, medaliat cu argint la proba pe echipe la Saint Louis, în 1904, este aparte. Omul se născuse cu 68 de ani mai devreme, în 1836, iar părinții săi au fost printre puținii supraviețuitori ai asediului de la Fort Alamo, ultimul oraș căzut în mâinile mexicanilor.
Fort Alamo, apărat de... John Wayne
Rebelii mexicani, care doreau recuperarea Texas-ului din mâinile Unchiului Sam, au atacat SUA și au încercat realipirea noului stat american la Mexic. După câteva victorii facile, rebelii au ajuns la porțile Fort Alamo, apărat de o mână de texani conduși de colonelul Davy Crockett, imortalizat de John Wayne într-un western celebru realizat în anii '50 și care are ca fundal chiar respectivul moment istoric.
Deși li s-a oferit șansa de a se preda, asediații au respins oferta și, la capătul unui asediu prelungit, mexicanii au cucerit fortul și au ucis pe majoritatea locuitorilor. Mama lui Duvall, gravidă, a reușit să scape din încercuire cu doar o zi înaintea capitulării și, însoțită de soțul ei și de o mână de supraviețuitori au traversat deșertul, reușind să ajungă la vechea frontieră, de unde au fost recuperați de armata americană.
Așa s-a scris istoria, așa a apărut pe lume micuțul Duval, a cărui echipă pierdea finala în fața unei formații conduse de un preot metodist.
De la John Wayne la Billy Bob Thornton
Considerat un moment de cotitura din istoria tânărului stat de peste Ocean, momentul Fort Alamo va fi readus în memoria publicului mai tânar de un remake care-l va avea, în rolul colonelului Crocket, pe Billy Bob Thornton. Rămâne de văzut dacă-l va putea egala pe John Wayne dar, ceea ce este cert, americanii știau foarte bine de ce au luat Texasul de la mexicani. În subsolul deșertului texan se află o mare de țiței...
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)