Vara aceasta se va desfășura în Brazilia evenimentul sportiv cel mai așteptat al anului. Este vorba, ați ghicit, de ediția cu numărul XXXI a Jocurilor Olimpice moderne. Potrivit organizatorilor, iar cifrele nu sunt încă definitive, sunt așteptați la competiția care se va desfășura peste Ocean aproximativ 11.000 sportivi, care vor concura în 28 sporturi. Bineînțeles, la fel ca și Campionatul Mondial de Fotbal, totul este business și politică, dar și mârșăvie și hoție ca-n codru.

De la Atena la... Atena

Francezul Pierre de Coubertin este considerat părintele Olimpiadelor moderne, care au debutat la Atena, în anul 1896. Ca și democrația, olimpiada este doar un termen, ceea ce reprezintă el, de fapt, neavând nicio legătură cu competițiile care se desfășurau în Elada din perioada antică. Cel mai urât lucru nu este comparația în sine, ci faptul că totul înseamnă o demonstrație și o luptă între sisteme, la început intre imperii, pe urmă între statele-marionetă create de Antantă în perioada interbelică, urmate de ciocnirea titanilor, SUA, respectiv URSS, în perioada războiului rece și, în final, într-o dispută fără un sens foarte clar între dopatii americani și trișorii celorlalți.

Lucrurile reale și frumoase   

Evident, au fost și chestii extraordinare în timpul acestor concursuri, și le vom sublinia ca atare în serialul care urmează. Finlandezul Paavo Nurmi, cehul Zatopek, omul-locomotivă sau Nadia Comăneci a noastră fac parte din ceea ce a fost frumos la Jocurile Olimpice. Din păcate, acolo s-au consemnat și răpiri, asasinate sau chiar atentate teroriste de amploare. Evident, pentru a da o greutate politică acestor acțiuni, profitându-se de imensul impact mediatic al olimpiadelor. Totuși, s-a ajuns la abjecție. Sunt sporturi, ca halterele, care presupune un dopaj desăvârșit, dar ei au prins-o dopată pe Andreea Răducan la gimnastică, un sport care presupune măiestrie, cu un biet nurofen. Vorba unui amic, în curând vor fi inventați dopați la șah sau, de ce nu, la canotaj la proba de 8+1. Evident, cel incriminat va fi cârmaciul. Pentru că la asta s-a ajuns. De fapt, ce se întâmplă?

Ești prins dopat doar dacă deranjezi, numai dacă ai luat medalia unuia care era pe listă, ca să zic așa. În rest, vorba lui de Coubertin, important este să participi. Chiar dacă riști să te îneci, ca africanul acela de la Sydney, sau să te dezmembrezi ca bietul marocan de la Albertville, în proba de schi, la coborâre. În timp ce bietul negru a declarat că singura dată când intrase în apă era să fie păpat de un crocodil, marocanul a precizat că văzuse zăpadă o singură dată în viață. La el în țară, de la 500 km distantă, în timp ce admira coamele înzăpezite ale Munților Atlas.

Berlin 1936 sau apariția televiziunii

Ediția din Germania a însemnat debutul camerelor de luat vederi, al treilea Reich dorind să-și prezinte ultimele realizări în materie de tehnologie. Sigur, nemții nu au fost nici primii, nici ultimii care au politizat Jocurile Olimpice. Poate că ei au fost cei care au facut-o și într-un mod profesionist și eficace.

Mai întâi au fost anii '20

Primii pași în domeniu fuseseră făcuți ceva mai devreme, spre sfârșitul celui de-al doilea deceniu. În martie 1935, posturile germane încep primele transmisiuni, dar audiența este practic inexistentș. Lumea era încă obișnuită cu radioul. Dar, odată cu apropierea debutului Jocurilor, guvernul contactează Telefunken și Fernseh AG, cerându-le să facă în așa fel ca evenimentele sportive să fie urmărite de public.

Astfel, transmisiunile sunt receptate de niște tuburi catodice imense, care puteau fi urmărite în săli de cinematograf sau reproiectate în același scop pe ecrane special amenajate pentru vizionare în aer liber.

Tehnică de filmare perfectă

În ciuda amatorismului debutului, procedeele de filmare erau foarte bune, nemții folosind oameni care lucraseră pentru peliculele cinematografice, trei camere imense filmând în permanență concursurile de atletism și de natație. În total, au fost 72 de ore de concurs transmise la televiziune, cifră care nu impresionează.

Dar, dacă facem comparația cu Roma 1960, unde au fost difuzate live circa 100 de ore de concurs, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat în Germania a fost absolut remarcabil pentru acele timpuri. În plus, Ministerul Propagandei își făcuse treaba. Întreaga Europă tremura de frica Germaniei naziste