ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Michel Platini, președintele UEFA, suspendat opt ani din orice activitate legată de fotbal, a declarat că își retrage candidatura la conducerea FIFA și se va concentra total asupra apărării sale în dosarul ce îl vizează, informează lequipe.fr.

 "Nu mă voi prezenta la alegerile pentru președinția FIFA. Îmi retrag candidatura. Nu mai pot, nu mai am nici timpul și nici mijloacele necesare pentru a merge să îi văd pe electori, să mă întâlnesc cu oamenii, să mă lupt cu alții. Retrăgându-mă, aleg să mă dedic total apărării mele. Este o problemă de calendar, dar nu doar atât. Cum să câștigi alegeri dacă ești împiedicat să faci campanie? Când Blatter s-a retras, am primit 150 de susțineri: o sută de scrisori oficiale de la federații și cincizeci de promisiuni. Totul în două zile. Acum trebuie să mă ocup de toate recursurile, să urmez procedurile", a spus Platini în interviul care va fi publicat vineri.

Președintele demisionar al FIFA, Joseph Blatter, și șeful UEFA, Michel Platini, au fost suspendați, la 21 decembrie, pentru opt ani din toate activitățile fotbalistice de Comisia de Etică a forului mondial.

Cei doi au fost acuzați de "conflict de interese" și "plată neloială", după ce Platini a primit 1,8 milioane de euro din partea lui Blatter în 2011, pentru o activitate de consilier încheiată în 2002, fără contract scris.