Mirel Rădoi, interzis de UEFA pe banca tehnică a Stelei la meciurile din cupele europene

Directorul sportiv al FC Steaua,Mirel Rădoi a fost suspendat de UEFA şi nu mai are dreptul să stea pe banca Stelei la meciurile din cupele europene până în momentul în care îşi va lua licenţa PRO.
De asemenea, clubul Steaua Bucureşti a fost amendat cu 50.000 de euro.
"Domnului Mirel Matei Rădoi îi este interzis să deţină orice funcţie de antrenor principal, precum şi orice funcţie de membru al stafului de antrenori, la meciurile din competiţiile UEFA până când nu va îndeplini criteriile prevăzute la articolul 36, coroborat cu articolul 40.1.b) din Regulamentul de Licenţiere şi de Fair Play Financiar. În plus, el nu are voie să stea în zona tehnică în timpul meciurilor din competiţiile UEFA până când nu va îndeplini criteriile de mai sus. Clubul român primeşte şi o amendă de 50.000 de euro", se arată într-un comunicat al Comisiei de Control, Etică şi Disciplină a UEFA.
Mirel Rădoi a preluat conducerea tehnică a echipei Steaua în această vară, înlocuindu-l pe Constantin Gâlcă. El este la prima experienţă de antrenor, fiind prezentat de site-ul oficial al Stelei ca director sportiv, deoarece nu deţine licenţa Pro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)