Muhammad Ali, legenda boxului mondial, a murit la 74 de ani

Pugilistul Muhammad Ali a murit într-un spital din Phoenix, unde fusese spitalizat cu o seară în urmă din cauza unor problem respiratorii, informează site-ul dedicate celebrităților TMZ, citat de Mediafax.
Celebrul pugilist și filantrop avea 74 de ani. A fost internat joi seară în spital, iar reprezentanții lui au declara că acesta este într-o stare bună, dar vineri starea să de sănătate s-a agravat.
NBC au anunțat decesul, citând un purtător de cuvânt al familiei.
Muhammad Ali a devenit cunoscut în lumea boxului datorită meciurilor celebre din ring, precum "Rumble în the Jungle" sau "Thrilla în Manila".
Muhammad Ali suferea de aproape 30 de ani de maladia Parkinson și a fost spitalizat de două ori, la sfârșitul anului 2014 și începutul anului 2015, pentru o pneumonie și o infecție urinară.
Muhammad Ali a triumfat la Jocurile Olimpice din 1960 și, ca profesionist, a fost de trei ori campion mondial la categoria grea. Deși a fost diagnosticat cu Parkinson în 1984, el a continuat să aibă o viață activă, iar în 1996 a purtat flacăra olimpică la Atlanta.
S-a retras în 1981, cu un palmares de 56 de victorii, dintre care 37 prin knockout, și doar cinci înfrângeri.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)