ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ovidiu Ionescu a câștigat medalia de argint a Campionatelor Europene de tenis de masă de la Alicante (Spania), după ce s-a calificat în finala probei individuale masculine. În ultimul act, Ionescu a fost învins de germanul Timo Boll, cu scorul de 4-1 (6-11, 11-7, 11-9, 11-6, 11-5).

Ionescu, victorios cu 4-1 în semifinala cu suedezul Kristian Karlsson, a început bine meciul și a câștigat destul de clar primul set, cu 11-6, iar apoi a avut avantaj și în al doilea, dar Boll a revenit și s-a impus cu 11-7. Germanul (37 ani), mai experimentat, a reușit să își adjudece și următoarele seturi, câștigând al șaptelea său titlu european la simplu, relatează Agerpres.

Palmaresul lui Boll cuprinde și o medalie de bronz la Mondiale în proba de simplu (opt în total), precum și trei medalii la Jocurile Olimpice (toate cu echipa).

Ovidiu Ionescu a adus singura medalie a delegației României la Europenele de la Alicante.

Ionescu mai are o medalie europeană în palmares, bronz la dublu mixt, în 2016, alături de Bernadette Szocs. Ultima medalie masculină la simplu a României la Europene a fost obținută de Adrian Crișan, bronz în 2012, la Herning (Danemarca).