Pandurii Tg. Jiu se mută la Drobeta-Turnu Severin

Conducerea clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu a ajuns la un acord cu Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin pentru folosirea Stadionului Municipal din acest oraș pentru un sezon și jumătate, a anunțat clubul gorjean.
Pandurii va juca la Severin meciurile oficiale de pe teren propriu în perioada executării lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal din Târgu Jiu.
Contractul ar putea fi prelungit în funcție termenul de finalizare al lucrărilor care vor fi executate la stadionul din Târgu Jiu, menționează clubul.
Pentru proiectul de modernizare a Stadionului "Tudor Vladimirescu" și a bazei sportive din oraș, Compania Națională de Investiții (CNI) a alocat suma de 20 de milioane euro, în cazul stadionului urmând ca tribunele să fie acoperite integral, iar capacitatea să crească de la 9.000 de locuri, câte are în prezent, la circa 15.000 de locuri. De asemenea, noul stadion urmează să fie prevăzut și cu o parcare de 400 de locuri, amenajată pe două niveluri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Locații: Drobeta Turnu Severin
Subiecte: Liga 1
Organizații: Pandurii Târgu Jiu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)