Platini, în fața Comisiei de recurs a FIFA: Dacă aș fi avut ceva să-mi reproșez, m-aș fi aflat în Siberia, pentru a mă ascunde de rușine

Recursul formulat de Michel Platini la hotărârea Comisiei de Apel a FIFA, împotriva deciziei de a fi suspendat opt ani din fotbal, va fi examinat astăzi.
Francezul s-a prezentat în fața Comisiei de recurs a FIFA, la Zurich, pentru a contesta decizia de a fi exclus din fotbal.
"Nu mă lupt pentru viitorul meu, ci împotriva nedreptății. Dacă aș fi avut ceva să-mi reproșez, m-aș fi aflat în Siberia, pentru a mă ascunde de rușine", a declarat fostul jucător al lui Juventus Torino în fața jurnaliștilor, potrivit b1.ro.
Platini a fost suspendat, pe data de 21 decembrie, de către Comisia de Etică a FIFA, din cauza sumei de 1,8 milioane de euro primite de la Joseph Blatter. Suma, dată în anul 2011, a reprezentat contravaloarea activității de consiliere din perioada 1999-2002, dar fără contract scris.
Și elvețianul Joseph Blatter, președintele demisionar al FIFA, va fi audiat în același caz, în cursul zilei de marți, 16 februarie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)