ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


L-a bătut pe Anthony Joshua, a fost singurul pugilist român care ne-a reprezentat la Olimpiadă și țintește titlul suprem la Tokyo, în 2020. Este Mihai Nistor - un moldovean tare ca fierul, iute ca oțelul, și amuzant ca un Seinfeld cu mănuși de box.
 
Cariera lui Mihai Nistor e desprinsă parcă dintr-un album de Tupac Shakur. Când "Me against the world” ieșea pe piață în martie 1995, boxerul român avea nici cinci ani și nu bănuia că va deveni, peste două decenii, campion mondial AIBA la categoria supergrea (+ 91 kg) și, doar un an mai târziu, unicul reprezentant al României la Olimpiada de la Rio.
„De când mă știu, am fost singur împotriva lumii. Dacă un lucru e la modă, n-o să mă vedeți că îl urmăresc. Dacă toată lumea merge în club, prefer să stau acasă. În 26 de ani, n-am ieșit o dată în club. O dată.”
 
O definiție a campionilor, dată de un mare antrenor de fotbal - e vorba despre Arsene Wenger - spune că diferența dintre campioni și oamenii obișnuiți e că, acolo unde oamenii simpli se opresc, campionii merg mai departe și își testează limitele. "Eu nu sunt talentat”, spune Mihai cu nonșalanță. „Dar muncesc. Muncesc non-stop. Continuu. Și din somn, dacă mă treziți, sunt gata să lupt. Și mâine aș putea avea meci. Programul meu zilnic? Eu nu am program. Muncesc fără oprire. Doar muncă, muncă și iar muncă, de când mă știu. Tot ce am obținut, până acum, am obținut cu transpirație.” Mai exact, 3 kilograme de transpirație pe zi - la atât se ridică pierderea de greutate a lui Mihai, după fiecare antrenament. "Le pun repede la loc”, mă asigură. "Consum foarte multe lichide - apă plată, în special.”
 
Carte de vizită:
 
Data și locul nașterii: Podu Ilioaiei (Iași), 5 noiembrie 1990
Înălțime și greutate: 1,83 m/100 kg
Categoria: Supergrea, +91 kg
Club: CSA Steaua București
Antrenor: Valentin Vrânceanu
6 ori campion național în perioada 2010-2016
Vicecampion World Combat Games 2010
Dublu medaliat cu bronz la Europene (Ankara 2011 și Samokov 2015)
Campion mondial al cluburilor în WSB cu echipa Astana Arlans (Kazahstan) în 2013
Campion mondial AIBA Pro Boxing în 2015 (victorie prin KO tehnic la Hamburg contra germanului Erik Pfeifer)
Singurul pugilist român la Jocurile Olimpice 2016
 
 
I-a învins în carieră pe Anthony Joshua (campion olimpic 2012) și Clemente Russo (dublu campion mondial și dublu vicecampion olimpic)
 
La rețeta "magică” se adaugă o voință de fier. "Îmi impun lucruri și mă țin de ele. Dacă am un obiectiv, lupt pentru acel obiectiv cu toate forțele mele. Prin impunere, mă cuceresc pe mine însumi. Boxul e în primul rând o luptă psihică. Dacă o câștigi cu tine, ai șanse și cu adversarul, în ring! Evident, se aplică și reciproca: poți să ai cel mai tare psihic, dacă fizic nu ești puternic și te-a lovit cum trebuie la ficat, nu reziști!”
 
"Mi s-a zis că am început prea târziu boxul, la 16 ani. În 3 luni eram campion național!”
 
Omul care l-a învins în 2011 pe Anthony Joshua (viitorul oponent al lui Wladimir Klitschko în aprilie), poate fi crezut că știe un lucru sau două despre anduranță și autocontrol. La peste 30 de victorii la activ în carieră, multe prin TK (tehnical knockout), se adaugă poate cel mai important triumf: contra oamenilor care s-au îndoit de el. "Înainte să fac box, am făcut câteva luni de culturism, la Iași. Dar nu era prea distractiv. Eram doar eu cu mușchii mei! Nu sunt genul care să se privească în oglindă și să se admire cât de frumos e”, mărturisește Mihai. "Devenise plictisitor, era chiar penibil. Aveam nevoie de o provocare. Așa a venit boxul. M-am apucat de el la 16 ani și, evident, mi s-a spus că am venit prea târziu. După trei luni, eram campion național!”
 
 Îndoiala celorlalți e un energizant excelent pentru puștiul de altădată care, din comuna Podu Ilioaei, a ajuns pe cea mai mare scenă sportivă a lumii, la Olimpiadă. Nu e, totuși, un episod, care să-i ofere amintiri prea plăcute. Doar satisfacția de a-și fi reprezentat țara la cel mai înalt nivel. "A fost frumos dintr-un punct de vedere - se spune că, dacă n-ajungi la Olimpiadă, nu ai făcut sport. Pe mine, când aud imnul, mă iau frigurile. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat la Olimpiadă a fost o farsă. A mers mai departe cine trebuia să meargă mai departe. Dar eu cred în norocul meu, și voi lupta să mi-l fac.”
 
"Idolul meu este, dintre boxerii retrași, Mike Tyson. Îmi place, ca mentalitate, și de Anthony Joshua, pe care l-am bătut la Mondiale în 2011 la Ankara”
 
 Când zice asta, ochii lui Mihai lucesc ca un foc viu.
 
La ora la care vorbim cu el, boxerul nostru se antrenează pentru Campionatele Europene, programate la începutul verii (17-22 iunie) în Ucraina. Obiectivul este unul singur: medalia de aur.
 
"Dacă vreau să particip, merg în vacanță, nu la competiții. Pentru mine nu există decât victoria”
 
"Eu nu merg la competiții pentru atmosferă, pentru participare. Mai spune lumea că important e să participi, că important e că am fost în Brazilia. Dacă vreau să particip, îmi fac o vacanță acolo. Cu ce rămâi dacă ai participat? Cu nimic. Pentru mine nu există decât victoria, sau o medalie.”
 
Condițiile de pregătire nu sunt dintre cele mai bune în România, iar sparring partner-ii de calitate sunt o raritate. E motivul pentru care Mihai e nevoit să meargă în Italia - acolo unde lucrează și mama lui, iar el a fost în trecut membrul echipei Italia Thunder - pentru a boxa și a-și "face mâna” pentru competiții. "Lipsa partenerilor e într-adevăr o problemă majoră cu care mă confrunt, fiindcă vreau să îmi exersez anumite tehnici, tactici, și am nevoie ca și partenerul să fie de un anumit calibru. Din fericire, am posibilitatea să mă pregătesc și în Italia. Am o relație de încredere cu cei de acolo.”
 
Sunt curios de la cine și ce a învățat cel mai mult în box, până acum. "Sunt 11 ani de când fac asta. Mi-a plăcut enorm Leonard Doroftei, i-am văzut toate meciurile la profesioniști. Era mic și rău! Boxul mi-a dat o educație, o disciplină. M-a învățat să respect un program, un regim de antrenament, un regim de masă. Pentru că, dorindu-ți foarte mult să ajungi pe culmile performanței, de obicei când ai un eșec îți vin prin minte foarte multe: «Dacă mă antrenam mai mult? Dacă adormeam seara, eram mai odihnit a doua zi, și mă pregăteam mult mai bine!» Așa ajungi să te auto-educi.”
 
"Filmele cu Rocky sunt destul de realiste, reflectă realitatea în proporție de 75%. În afară de anumite secvențe mai pompoase, sunt inspirate din viața reală”
 
Mihai povestește cu umor ce îi trece prin cap, când e între corzi. "În ring, prea multe nu îți trec prin cap. Doar anumiți pumni!”, râde Mihai. "Acolo, îți lucrează ce ai învățat la antrenament. Preia controlul subconștientul. Nu știu să îți spun ce gândeam la ultimul meci, la Olimpiadă. Eram pe «pilot automat».”

 
Țelul suprem - Tokyo 2020
 
Băiatul simplu care pășea timid într-o sală din orașul lui Creangă, acum peste un deceniu, a ajuns deja departe, dar încă vede multe provocări în față. "Nu îmi fac planuri, o iau pas cu pas. Țelul suprem e să ajung la cealaltă Olimpiadă, la Tokyo. Dar până atunci, am alte borne. Europenele din vară, Mondialele din toamnă.”
"Prima amintire frumoasă din box e când am ieșit campion național la seniori, în 2010”, povestește Mihai. "A doua, când am ieșit campion mondial în 2015.”
"Am avut un vis în box - să ies campion mondial, și am ieșit. Și mai am unul - să ies campion olimpic. Chiar ieri am semnat contract pe 4 ani cu Steaua. Sunt al clubului get-beget. De asta mai fac box. Alt sportiv, după eșecul pe care l-am avut eu, se lăsa sigur.”
 "De Crăciun, am fost la munte cu viitoarea mea soție, cu fratele și iubita lui, și am făcut antrenament încontinuu. Deja e obișnuință, nu mai e sacrificiu”
 
Până când își va vedea visul cu ochii, familia și prietenii îi asigură confortul psihic necesar marii performanțe: "Dacă din punct de vedere emoțional nu ești OK, nu te mai poți concentra la antrenament, iar dacă ai meci ești «praf». Trebuie să ai o liniște în spate. Iubita mea? Spre deosebire de mama, ea se uită la meciurile mele…”
 
Un alt sprijin important vine din partea publicului românesc, pentru care Mihai Nistor e un nume și un campion. "Vă spuneam că, în timpul meciului, sunt foarte atent la colț, la antrenor Dar mă încarcă și spectatorii. S-au cam rărit ei, din păcate, la noi. Printre cei mai iubitori spectatori de box din România sunt brăilenii. La finala Campionatului Național, anul trecut, era sala plină la Brăila. Mai rar așa ceva. Incredibil.”
 
 
Îl lăsăm pe Mihai să revină la pregătire, impresionați de diferența dintre mărimea inimii sale și micimea condițiilor de antrenament, pe care le are la dispoziție în sală. Câteva frânghii la care-și lucrează antebrațele, câteva spaliere, câteva aparate arhaice, câteva saltele. Mihai e imun, pentru că a câștigat lupta acolo unde e cel mai important: în cap. O întoarce cu umor, învingând prin TK austeritatea mediului: "Am plecat de la o sală de la Iași, mai rea decât ce există aici. Eu vin și îmi fac treaba. Asta este, astea sunt condițiile. De la început am fost învățat cu greul, deci pentru mine nu e nici o problemă. Dacă începeam la o sală ultraperformantă, probabil nici nu intram aici.