Presa britanică laudă prestația României după meciul cu Elveția: Echipa asta are o atitudine care demonstrează că pot și altceva decât să stea cu spatele la zid

Naționala României a obținut primul punct de la Campionatul European în urma remizei cu Elveția. Cu toate acestea, românia trebuie să câștige meciul cu Albania pentru se califica în faza eliminatorie a competiției.
„Elveția merita de o mie de ori să câștige meciul cu România. Rezultatul nu reflectă nici pe departe jocul. Nu am câștigat din doup motive: lipsa de eficiență în fața porții și un gol primit din penalty”, au scris cei de la Le Matin, conform Mediafax.
Cu toate acestea, The Mirror este singurul cotidian care laudă prestația României.
„Știam că românii vor fi puternici în apărare, au demonstrat-o în preliminarii. În meciul cu Elveția, mai mult decât în cel cu Franța, au fost încăpățânați și bine organizați. Echipa asta are o atitudine care demonstrează că pot și altceva decât să stea cu spatele la zid. Au trimis oameni în atac în fiecare dintre cele două meciuri de la EURO, fotbaliștii se cunosc foarte bine între ei, își știu jocul unul altuia pe dinafară. Stanciu și Andone au fost lăsați pe bancă, dar Chipciu și Keșeru s-au potrivit perfect. Dacă totul decurge conform planului în meciul cu Albania, nicio echipă nu își va dori să joace cu România în fazele eliminatorii”.
Jurnaliștii de la Eurosport au făcut o comparație între partida României cu Elveția de la acest EURO cu meciul dintre România și Franța de la turneul din urmă cu 8 ani, confruntare care a fost desemnată cel mai urât meci al întrecerii.
„Ai putea fi iertat dacă ai uitat să urmărești România - Elveția. Era o partidă menită să fie uitată. Un joc insipid, un rezultat ce permite Elveției aproape sigur să iasă din grupă, iar României să vâneze o victorie plauzibilă cu Albania”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Locații: Franţa
Subiecte: Campionatul European 2016
Organizații: UEFA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)