Succesul chinuit al României cu Armenia ar trebui să reprezinte momentul în care să ne trezim din visare, să nu ne mai furăm singuri căciula și să revenim cu picioarele pe pământ și să înțelegem că fotbalul nostru este departe de felul în care îl privim noi.

 

Noi, cei care am tot avut așteptări mari și care am suferit și suferim în continuare dezamăgiri după dezamăgiri, încăpățânându-ne să credem că generația de aur a lui Hagi încă mai este pe teren și că rezultatele vor veni simplu, ca o fentă a Regelui în zilele lui de glorie.

 

Ei bine, suntem la ani lumină de acele clipe! Și nu este doar vina lui Christoph Daum. De fapt, el are, poate, cea mai mică vină. Pentru că atât de mult timp am fost orbi și am refuzat cu înverșunare să vedem ce fotbal avem, la ce nivel am ajuns și cum tot involuăm, în timp ce alte națiuni, liliputane în fotbal acum 10-15 ani, progresează cu o viteză incredibilă și ajung să ne privească de sus. Tot timpul ne încurajăm că suntem mai tehnici, că știm cu "varza" mai bine decât alții, deși nu știu dacă putem număra pe degetele de la mâini câte driblinguri au realizat fotbaliștii români în meciurile internaționale din ultimii cinci ani. Nu mai producem jucători de calitate, la anul se vor face cinci sezoane de când nu mai trimitem nicio echipă în grupele Champions League, iar la națională nu mai avem un lider adevărat, care să se impună în fotbalul tare. Vrem să jucăm ofensiv, însă problema este că nici defensiv nu prea știm să jucăm pentru că atunci când întâlnim o echipă mai bine cotată, nu avem nicio șansă și pierdem mai mereu.

Dar ca și cum nu ar fi fost suficiente toate aceste umilințe, suporterul român, așa cum este el, cu bune și cu rele, trebuie să înghită și bădărăniile și mitocăniile "salvatorului de serviciu", Alexandru Maxim. Suntem suporteri pentru că suportăm eșecuri după eșecuri și nesimțirea unora care uită că nu mai sunt la ei în ogradă când li se cântă imnul, când joacă cu tricolorul pe piept și își reprezintă țara.

 

Jucătorul pe care noi îl compătimeam că nu este înțeles la Stuttgart și-a permis să jignească publicul după ce a mai făcut o victimă de lux în cariera sa la națională, după reușitele epocale cu Andorra și Feroe! Gestul său mojic este demn de un căpșunar care, întors acasă, după ce înghite frustrări după frustrări în străinătate, se consideră superior conaționalilor săi doar pentru că el trăiește într-o țară mai civilizată și are mai mulți bani. Să știi, Alexandru, că acum vreo 20 de ani și Stelea a făcut gesturi obscene publicului pe Ghencea la un meci amical cu Paraguay-ul, iar Hagi a cerut să i se facă statuie înaintea plecării la Cupa Mondială din Franța. Adică la un turneu final unde tu nu o să joci niciodată! Și Stelea a fost huiduit atunci de un stadion întreg, deși era unul dintre eroii de la World Cup, dar să înjuri fanii doar după ce ai mai dat câte un gol cu Feroe și Andorra este de-a dreptul josnic! Marcelo Bielsa spunea un lucru lucru sfânt de care ar trebui să țină cont toți cei care pășesc în vestiarul naționalei: ”Noi, cei care purtăm emblema echipei suntem doar trecători.

 

Singurii care rămân și întrețin tradiția sunt suporterii. De aceea, în relația cu publicul, noi avem obligații, nu drepturi!” Degeaba trăim în civilizație, dacă nu ne civilizăm noi!

Pe Bogdan Socol îl puteți găsi și pe www.bogdansocol.ro!