ROMÂNII cuceresc Parisul! Începe Roland Garros. În premieră, vor fi televizate și partidele din calificări. Cine ne reprezintă la turneul din Franța

Al doilea turneul de Grand Slam al anului, Roland Garros, începe luni cu prima etapă a calificărilor. E pentru prima dată în istorie când sunt televizate și meciurile de calificare pentru tabloul principal. Turneul va putea fi urmărit la noi în țară pe Eurosport, în timp ce calificările vor fi transmise de Eurosport 2.
Competiția de la Paris este una plină de speranțe pentru români, mai ales în ceea ce privește tabloul feminin. Toată țara așteaptă un parcurs lung al Simonei Halep, finalista din 2014. Campioana noastră nu are puncte de apărat, anul trecut fiind învinsă în turul doi de Mirjana Lucic-Baroni.
Rezultatele de pe zgură din acest an sunt foarte bune și toată România visează să avem o nouă câștigătoare la Internaționalele Franței după 38 de ani, de la succesul Virginiei Ruzici din 1978.
Patru românce pe tabloul principal
România atacă Roland Garros-ul din acest an cu patru jucătoare pe tabloul principal. E vorba despre Simona Halep, Irina Begu, Alexandra Dulgheru și Monica Niculescu. Simona Halep va fi cap de serie numărul 5, în timp ce Irina Begu va fi a 28-a favorită a competiției.
Andreea Mitu e a 4-a pe lista de rezervă, însă trebuie să se retragă patru jucătoare de pe tablou pentru a prinde direct competiția principală. În orice caz, Mitu va fi în top 4 favorite pe tabloul calificărilor.
Cel mai probabil, Patricia Țig și Sorana Cîrstea, două dintre performerele de la Madrid, vor evolua în calificări.
Ungur și Copil în calificări
La masculin, România are un contingent mai sărac, cel puțin pe tabloul de simplu. Adrian Ungur și Marius Copil vor juca în calificări, nici un român nu este calificat direct pe tabloul principal.
Avem în schimb favoriți, dar la dublu. Perechile cu participare românească Horia Tecău/Jean Julien Rojer și Florin Mergea/Rohan Bopanna sunt printre favoriții acestei ediții, potrivit fanatik.ro.
După eliminarea timpurie din turneul WTA de la Roma, Simona Halep și-a luat câteva zile libere înainte de a începe, poate, cel mai important turneu al anului pentru ea.
Simona a venit în țară alături de antrenorul său, Darren Cahill și s-a relaxat la o partidă de golf. În zilele următoare, Halep va merge la Paris pentru a începe pregătirea turneului de la Roland Garros.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sport
Persoane: Adrian Ungur Alexandra Dulgheru Andreea Mitu Darren Cahill Florin Mergea Horia Tecău Irina Begu Marius Copil Monica Niculescu Patricia Ţig Simona Halep Sorana Cîrstea
Locații: Paris
Subiecte: Roland Garros
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)