ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Răzvan Burleanu a rămas fără permis de conducere pentru trei luni, după ce a fost prins conducând cu 104 kilometri pe oră, în localitatea Mihăilești, din județul Buzău, unde limita de viteză este de 50 de kilometri pe oră, potrivit unor surse din Poliție, citate de Mediafax.

Mașina condusă de președintele Federației Române de Fotbal, a fost surprinsă de un aparat radar rulând cu 104 kilometri pe oră în localitatea Mihăilești, pe DN 2 (E 85), în condițiile în care viteza maximă admisă pe acest tronson de drum este de 50 de kilometri pe oră.

Polițiștii de la Rutieră l-au oprit la primul filtru pe Răzvan Burleanu, care mergea dinspre București spre Focșani, și i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru că a depășit cu 54 de kilometri limita de viteză admisă în localitate.

Președintele FRF a primit și o amendă de 945 de lei, respectiv nouă puncte de penalizare, au precizat sursele citate.