ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Maeștrii sportului Ionuț Riteș și Adrian Buzan, piloți de paramotor, și-au doborât propriul record mondial la zbor cu motoparapanta în subteran. Dacă în 2009, românii intrau în Cartea Recordurilor zburând în Sala Mihai a Salinei Slănic Prahova, la -140 de metri, zilele acestea s-au întrecut pe ei înșiși: au reușit să zboare neîntrerupt aproximativ patru kilometri la adâncimea de 208 metri a Sălii Unirea din aceeași locație.
 
Evenimentul intitulat " Zbor în adâncuri ", prin care cei doi temerari au stabilit noul record, a fost organizat de Asociația "Invață să Înveți" și "Centrul de Strategii Aplicate",  în parteneriat cu SC Salrom SA.
 
Pilotul Ionuț Riteș este antrenorul Secției de Motoparapantă a CS Universitatea de Vest din Timișoara, iar pilotul Adrian Buzan a reprezentat Asociația Sportivă Phoenix Club 89. Cei doi așteaptă acum reomologarea recordului de către " World Record Academy " din Statele Unite ale Americii.