România, la un pas de calificare în Campionatul Mondial de handbal! Fetele noastre au învins Serbia, în deplasare

Echipa naţională de handbal feminin s-a impus în partida tur cu Serbia, sâmbătă, din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial, scor 32-26, victorie care a coincis cu primul meci al tehnicianului suedez Thomas Ryde, care antrenează formaţia româncelor.
În prima repriză s-a remarcat pozitiv portarul ţării noastre, Paula Neagu, care a apărat nouă lovituri dificile, în vreme ce în a doua parte a jocului au ieşit în evidenţă Cristina Neagu, Ada Nechita şi Oana Manea. Meciul decisiv se va disputa sâmbăta viitoare, la Cluj-Napoca.
România este singura naţională care a reuşit să se califice la toate edițiile Campionatelor Mondiale din istorie. Pentru a păstra recordul, jucătoarele noastre trebuie să treacă de vicecampioana lumii. În plus, echipa care va pierde această dublă va rata și șansa de a ajunge la Jocurile Olimpice din Brazilia de anul viitor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)