România va participa cu 147 de sportivi la Jocurile Europene de la Baku

România va participa cu o delegație de 147 de sportivi la Jocurile Europene de la Baku, programate în perioada 12-28 iunie, a declarat joi Secretarul general adjunct al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Florin Mișcă.
''Comitetul Executiv al COSR a aprobat, joi, componența nominală a echipei olimpice a României care va participa la prima ediție a Jocurilor Europene Baku 2015. Jocurile Europei reprezintă o competiție organizată în premieră. Este un produs competițional patronat de Asociația Europeană a Comitetelor Olimpice, sigur se menține și emblema olimpică, CIO recunoaște întrecerea ca având identitate olimpică'', a declarat Mișcă pentru Agerpres.
''Este o întrecere inedită din punct de vedere al programului sportiv, în sensul că sunt reunite sub o umbrelă sporturi și discipline olimpice, care se regăsesc în programul JO, dar și discipline și sporturi neolimpice. Mă refer aici la sambo, karate sau gimnastică aerobică. Nivelul de tehnicitate și de performanță pot să spun că este de nivel continental, nivel european. Vor veni cei mai buni sportivi ai Europei. Sunt anumite sporturi la care Jocurile Europei contribuie la Jocurile Olimpice. Adică la unele se face calificare directă, iar la unele este doar obligativitatea de a participa, aici intră de exemplu luptele. Un lucru important pentru imaginea competiției este că două federații europene, respectiv lupte și judo, au stabilit ca întrecerea de la Baku să conteze și ca rezultat la Campionatul European. Practic, Campionatul European este inclus în aceste Jocuri Europene. Este o situație inedită. Medaliații vor avea dublă calitate, medaliat al CE și al JE'', a mai precizat oficialul COSR.
Florin Mişcă a subliniat faptul că sportivii români au mari aşteptări la medalii.
''Avem așteptări la medalii cu siguranță, sunt discipline unde sunt sportivi pe podiumul european și chiar cel mondial, mă gândesc spre exemplu judo, scrimă, gimnastică artistică și aerobică. Nu exclud nici celelalte discipline care s-au adăugat competiției multisport, cum este sambo, să nu uităm de karate, apoi tenisul de masă, unde fetele sunt la nivel european'', a afirmat Florin Mişcă.
''Echipa va pleca pe data de 9 mai, este vorba de grupul principal, sunt apoi câteva grupuri mai mici care vor pleca mai târziu, din cauza programului sportiv sau cum sunt puse la dispoziție bazele de antrenament. Există o mare emulație în rândul sportivilor. Președintele Alin Petrache a precizat azi că este un moment istoric, din trei puncte de vedere. Este o premieră în sine, adică prima ediție, apoi este vorba despre numărul mare al membrilor delegației, care este semnificativ, cel mai mare număr de sportivi la o competiție olimpică de când au fost criteriile tehnice de calificare, iar apoi este numărul mare de discipline sportive, 18, la care va participa echipa României. Șeful de misiune este Alexandru Epuran. Este important de arătat că organizatorii au apelat la comitetele de organizare ale fostelor olimpiade. Astfel a fost angajat nucleul comitetului de organizare pentru JO de vară de la Londra'', a mai adăugat secretarul general adjunct al COSR.
Prezentarea oficială a echipei ce ne va reprezenta la Baku va avea loc luni 8 iunie, de la ora 12,00, la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, când se va face și prezentarea noii identități a COSR.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)