Schimbări în ierarhia WTA: Begu și Mitu ocupă cele mai bune poziții din carieră. Clasările româncelor în tenisul mondial

Simona Halep ocupă a treia poziție WTA începând de săptămâna aceasta, după ce rusoaica Maria Șarapova a urcat pe locul doi, grație câștigării finalei de la Roma, competiție în care românca s-a oprit în penultimul act.
Irina Begu (30 WTA, în urcare cu un loc), eliminată în optimi de finală la Roma, şi Andreea Mitu (99 WTA, în progres cu două poziții) se află la cea mai bună clasare din carieră, în vreme ce prezența româncelor în Top 100 este întregită de Alexandra Dulgheru (50 WTA, în urcare de pe 72 WTA) și Monica Niculescu (69 WTA, în urcare două locuri).
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Tragedie în lumea sportului: Fostul fotbalist Adrian Apostol a murit la doar 33 de ani, în timpul unei vacanțe în Turcia

Marian Dumitru: Cine refuză să sărbătorească Luna Pride e pedepsit, anulat, amendat și scos din rândul lumii

Un fotbalist argentinian a murit după ce s-a prăbușit pe teren, în timpul meciului - VIDEO

Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN

Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”

Semnificații ale spectacolului satanist de la închiderea Jocurilor Olimpice de la Paris: Venirea lui AntiHrist și subjugarea Ortodoxiei și a Pământului. FOTO/VIDEO
Recomandările noastre

Opțiunea lui Samson: În ce condiții Israelul poate declanșa Prăpădul Nuclear

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
Secțiuni: Sport
Persoane: Alexandra Dulgheru Ana Bogdan Andreea Mitu Elena Bogdan Irina Begu Monica Niculescu Patricia Ţig Raluca Olaru Simona Halep
Subiecte: Tenis feminin românesc
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)