Sevilla a câștigat finala Europa League, după 3-1 cu Liverpool. Andaluzii au cucerit trofeul pentru al treilea sezon consecutiv

ACTUALIZARE Formația spaniolă de fotbal Sevilla a câștigat miercuri pentru a cincea oară în istoria sa Europa League, după ce a învins echipa engleză Liverpool cu scorul de 3-1 (0-1), în finala disputată pe stadionul "St. Jakob Park" din orașul elvețian Basel, transmite Agerpres.
Chiar dacă cei de la Liverpool au deschis scorul în minutul 35, când Sturridg.e a înscris cu o execuție superbă, șut cu exteriorul la colțul lung, și până la pauză, elevii lui Jurgen Klopp au mai înscris o dată, prin Lovren, reușită anulată corect pentru un offside la Sturridge, în partea a doua Seviila a revenit și s-a impus pentru a treia oară consecutiv în această competiție.
Andaluzii au egalat după doar 17 secunde din partea secundă, prin Gameiro, care a trimis în poartă din apropiere centrarea lui Mariano.
Apoi, spaniolii au preluat conducerea, după reușita frumoasă a lui Coke, care a finalizat de la marginea careului o acțiune colectivă, în minutul 64. Tot căpitanul Sevillei a devenit eroul serii, după ce a mărit avantajul andaluzilor, peste șase minute, la capătul unei faze confuze, la care tușierul semnalizase eronat offside. Centralul a observat, însă, că jucătorul andaluzilor primise mingea de la adversar și a lăsat foarte bine jocul să continue.
Grație succesului de aseară, Sevilla devine prima echipă de la Bayern Munchen, în 1976, care câștigă un trofeu european în trei ediții consecutive, are asigurată prezența în grupele UEFA Champions League, în sezonul viitor.
VIDEO AICI cu golurile partidei
Știrea inițială
Finala Ligii Europei se va disputa între FC Liverpool și FC Sevilla, pe stadionul St.Jakob-Park din Basel. Partida va începe de la ora 21:45. Liverpool se confruntă cu mici probleme de efectiv, atacantul Divock Origi și căpitanul Jordan Henderson fiind incerți.
De cealaltă parte, FC Sevilla se va prezenta fără Benoît Trémoulinas și Michael Krohn-Dehli, accidentați. Căpitanul Coke este incert, dar mai mult ca sigur că antrenorul Unai Emery va risca și îl va introduce pe parcursul partidei.
Dacă meciul de la Basel reprezintă prima finală europeană pentru Liverpool după nouă ani, pentru Sevilla este a treia consecutivă. Spaniolii au șansa de a face istorie și de a deveni prima echipă ce câștigă trofeul Europa League de trei ori consecutiv. Este prima întâlnire în istorie dintre Sevilla și Liverpool. Câștigătoarea finalei va juca în sezonul viitor al Ligii Campionilor.
Știrea inițială
Liverpool și FC Sevilla vor disputa finala Ligii Europa din acest an, după consumarea manșei secunde a semifinalelor competiției.
Englezii s-au calificat în ultimul act după ce au învins pe Villareal cu 3-0, goluri marcate de Bruno ('7, autogol), Sturridge ('63) și Lallana ('81). În tur, Villareal se impusese cu 1-0.
În celălalt meci, FC Sevilla a învins cu 3-1 pe Șahtior Donețk. Golurile andaluzilor au fost reușite de Gameiro ('9, '47 și Mariano '59), în timp ce pentru echipa lui Mircea Lucescu a punctat Eduardo în minutul 44.
Liverpool - Villareal 3-0 (VIDEO)
Sevilla - Șahtior 3-1 (VIDEO)
Finala se va disputa la Basel și va avea loc pe 18 mai.
Joi 28 aprilie
După meciurile din manșa întâi a semifinalelor Europa League, suspansul încă planează asupra echipelor care vor merge în finala de la Basel.
Villarreal a câștigat cu 1-0 în fața lui Liverpool, în timp ce Șahtior Donețk a remizat pe teren propriu cu Sevilla, scor 2-2, iar calificarea rămâne deschisă pentru oricare dintre echipele prezente în "careul de ași".
Villarreal - Liverpool 1-0 (VIDEO)
Șahtior - Sevilla 2-2 (VIDEO)
Vineri 15 aprilie
Astăzi, la Nyon, va avea loc tragerea la sorți a semifinalelor UEFA Europa League. Meciurile din penultimul act al competiției se vor disputa pe 28 aprilie, respectiv 5 mai, în timp ce finala, de pe arena St. Jakob-Park, din Basel, va avea loc pe 18 mai.
LIVERPOOL - Borussia Dortmund 4-3 (în tur: 1-1) VIDEO
Au marcat: Origi (48), Coutinho (66), Sakho (78), Lovren (90+1) / Mkhtaryan (5), Aubameyang (9), Reus (57)
ȘAHTIOR - Braga 4-0 (în tur: 2-1) VIDEO
Au marcat: Srna (25-penalty), Ferreira (43-autogol, 74-autogol), Kovalenko (50)
Sparta Praga - VILLARREAL 2-4 (în tur: 1-2) VIDEO
Au marcat: Dockal (65), Krejci (71) / Bakambu (5, 49), Castillejo (43), Bruno (45+1)
Sevilla - ATHLETIC BILBAO 1-2 (5-4, d.l.d.) (în tur: 2-1) VIDEO
Au marcat: Gameiro (59) / Aduriz (57), Raul Garcia (80)
În urma tragerii la sorți care a avut loc la Nyon s-au stabilit întâlnirile din sferturile de finală ale Europa League.
"Sferturile" din Europa League:
Braga - Șahtior Donețk
Villarreal - Sparga Praga
Athletic Bilbao - Sevilla
Borussia Dortmund - Liverpool
Meciurile din sferturile de finală se vor disputa tur-retur, pe 7 și 14 aprilie. Primele echipe extrase din urne vor juca partidele tur pe teren propriu.
Pe 15 aprilie vom afla duelurile din semifinale. Meciurile din penultimul act se vor dipsuta pe 28 aprilie și 5 mai.
Finala va avea loc pe 18 mai, la Basel.
Sparta Praga, Villarreal și Athletic Bilbao sunt echipele care au obținut calificarea în faza sferturilor de finală ale Europa League. Lazio Roma, fără Ștefan Radu în lot, a fost eliminată de Sparta Praga fiind învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în manșa secundă a optimilor de finală ale competiției.
Rezultatele meciurilor:
Lazio Roma - Sparta Praga 0-3 (Dockal 12, Krejci 12, Julis 44)
Bayer Leverkusen - Villarreal 0-0
Valencia - Athletic Bilbao 2-1 (Mina 13, Aderlan 37 / Aduriz 76)
Manchester United - FC Liverpool 1-1 (Martial ‘32 (penalti) / Coutinho ‘45)
Anderlecht - Șahtior 0-1 (Eduardo ‘90+3)
FC Sevilla - FC Basel (Rami ’35,Gameiro ‘44, ‘45)
Tottenham - Borussia Dortmund 1-2 (Son Heung-Min ’74 / Aubameyang ‘24, ‘71)
Sporting Braga - Fenerbahce 4-1 (Ahmed Hassan ’11, Josue ’69 (penalti), Stoiljkovici ’74, Rafa Silva ’83 / Alper Potuk ‘45+3)
Tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Ligii Europa va avea loc vineri, de la ora 14.00, la Nyon. Liverpool - Manchester United și Borussia Dortmund - Tottenham sunt cele mai interesante dueluri din optimile de finală ale Europa League.
Joi, 10 martie
Programul complet al optimilor Europa League
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sport
Locații: Elvetia
Subiecte: Europa League Rezultate Europa League
Organizații: UEFA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)