Simona Halep - Evghenia Rodina, în primul tur la Roland Garros. Ce adversare au celelalte românce

Astăzi a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de la turneul de tenis de la Roland Garros. Simona Halep, a treia favorită, va juca în runda inaugurală cu rusoaica Evghenia Rodina (91 WTA).
Halep, finalistă anul trecut la turneul de la Paris, nu a mai jucat până acum cu rusoaica de 26 de ani.
Irina Begu (24 ani), cap de serie nr. 30, o va înfrunta în primul tur pe americanca Bethanie Mattek-Sands (30 ani, 164 WTA), pe care a învins-o în ambele partide de până acum: în 2012 la Linz, cu 6-4, 1-6, 6-2, în sferturile de finală, și anul acesta la Rio de Janeiro, în optimi, cu 6-2, 6-4.
Alexandra Dulgheru (50 WTA) va avea un adversar accesibil, americanca Nicole Gibbs (22 ani), care ocupă locul 97 în ierarhia mondială, în schimb Monica Niculescu (69 WTA) va avea o misiunea foarte grea, cu Carla Suarez Navarro (Spania), numărul 8 mondial, în fața căreia a pierdut toate cele trei meciuri de până acum.
Andreea Mitu (99 WTA) are și ea o adversară accesibilă, franțuzoaica Alize Lim (24 ani), aflată pe 285 în lume.
România are șansa de a avea și a șasea reprezentantă pe tabloul principal de simplu la Roland Garros, dacă Sorana Cîrstea va câștiga meciul decisiv de vineri, cu Veronica Cepede Royg (Paraguay).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)