Simona Halep a uitat scorul. Ce a pățit românca în timpul meciului cu Kerber de la Turneul Campioanelor

Simona Halep a pierdut cel de-al doilea meci disputat la Turneul Campioanelor, fiind învinsă cu scorul de 4-6, 2-6, de liderul mondial Angelique Kerber.
Un moment inedit s-a petrecut în setul al doilea, la scorul de 4-6, 1-5. La 30-30, pe serviciul Simonei, sportiva noastră a câștigat punctul, iar apoi s-a îndreptat spre scaunul său, crezând că game-ul a luat sfârșit, potrivit digisport.ro.
Ulterior, Simona a fost atenționată de arbitrul de scaun că scorul este 40-30 și a revenit în teren. Sportiva din Constanța a câștigat următorul punct și și-a făcut serviciul, ducând scorul la 4-6, 2-5.
Bilanțul întâlnirilor dintre Halep și Kerber a ajuns acum la 4-4.
Simona va juca ultimul meci din Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor contra sportivei Dominika Cibulkova (Slovacia).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sport
Locații: Singapore
Subiecte: Turneul Campioanelor
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)