Simona Halep, calificată în turul al doilea la US Open. Irina Begu şi Alexandra Dulgheru au fost eliminate

Simona a jucat contra Marinei Erakovic, pe arena Arthur Ashe. A câştigat primul set cu 6-2, în cel de-al doilea Erakovici abandonând la scorul de 3-0 pentru româncă. Pe Marina Erakovic a întâlnit-o prima oară în carieră: jucătoarea născută în Split are 26 de ani și ocupă poziția a 99-a în ierarhia WTA.
De menționat faptul că Simona Halep este favorită numărul 2 la US Open.
Andreea Mitu a pierdut deja în runda inaugurală. A fost o înfrângere în două seturi contra cehoaicei Tereza Smitkova: 6-7, 2-6.
Din păcate, şi Alexandra Dulgheru a ratat calificarea în turul al doilea, după ce a fost învinsă de Angelique Kerber în două seturi, cu 6-3, 6-1. Alexandra s-a confruntat în ultima vreme cu probleme la un genunchi si nu a evoluat la potenţial maxim.
La această oră e în desfăşurare meciul Irinei Begu cu Olga Govortsova.
A cincea reprezentantă a României, Monica Niculescu, o va întâlni pe Alexandra Panova, în ultimul meci de pe terenul nr. 16.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Tragedie în lumea sportului: Fostul fotbalist Adrian Apostol a murit la doar 33 de ani, în timpul unei vacanțe în Turcia

Marian Dumitru: Cine refuză să sărbătorească Luna Pride e pedepsit, anulat, amendat și scos din rândul lumii

Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN

Un fotbalist argentinian a murit după ce s-a prăbușit pe teren, în timpul meciului - VIDEO

Semnificații ale spectacolului satanist de la închiderea Jocurilor Olimpice de la Paris: Venirea lui AntiHrist și subjugarea Ortodoxiei și a Pământului. FOTO/VIDEO

Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”
Recomandările noastre

Doi Mesianici vor să belească un Apocaliptic – Nu e banc, dar lumea se bucură ca proasta!

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)