Simona Halep, eliminată în sferturile de finală de la Birmingham, de o adversară mult mai slabă

Simona Halep (3 WTA) a fost învinsă de franţuzoaica Kristina Mladenovici (43 WTA), în sferturile de finală de la Birmingham, aceasta fiind a doua victorie a franțuzoaicei în fața româncei, pe care a mai întrecut-o anul trecut în primul tur la Paris, cu 7-6 (1), 6-4.
Românca s-a remarcat în primul set, când a condus cu 3-1 și 4-2, a reușit un break și apoi a închis setul cu 6-2, în 27 de minute. A urmat o cădere totală a româncei, care a culminat cu game-ul patru în care a comis trei duble greșeli, adversara de 22 de ani adjudecându-şi setul în 23 de minute.
În decisiv, meciul a fost foarte strâns, dar Simona Halep a fost într-o continuă cursă de urmărire: franţuzoaica a avut 1-0, 2-1, 3-2, 4-3, reușind apoi un break pentru 5-3. Românca a revenit și a câștigat pe serviciul adversarei, iar apoi a egalat (5-5), meciul ajungând în tiebreak. Conaţionala noastră a condus o singură dată, cu 4-3, dar apoi a pierdut patru puncte la rând, setul și meciul.
Românca s-a retras din meciul de dublu, acolo unde făcea pereche cu englezoaica Heather Watson, împreună având misiunea de a trece de chinezoaicele Chan Yung Jan şi Zeng Saisai, pentru un loc în semifinalele de la Birmingham.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Artista LGBT care l-a parodiat pe Iisus în ”Cina cea de Taină” la deschiderea JO 2024, decorată de ministrul culturii francez ca ”Cavaler al Artelor și Literelor”

Viorica Bălteanu: D-ALE NEOBOLȘEVISMULUI! Haide, Noleee!

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

A decedat de la vaccin? Sportiva Ecaterina Mihaela Drăghici de la Rapid a murit subit la 34 de ani: stop cardiac în miez de noapte. Vaccinată complet pe 25 mai, fosta handbalistă a fost înmormântată joi la București

Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”

Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Sport
Persoane: Simona Halep
Locații: Birmingham
Subiecte: Tenis feminin românesc
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)