Simona Halep s-a calificat în optimi la US Open, după o victorie categorică în faţa americancei Shelby Rogers

Simona Halep s-a calificat în optimile US Open. Românca s-a impus în fața americancei Shelby Rogers, 154 WTA, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră şi şapte minute de joc. A fost primul meci al serii pe arena centrală Arthur Ashe.
După un început mai bun al americancei Shelby Rogers, Simona şi-a găsit ritmul, impunându-se fără probleme în faţa adversarei sale din turul al treilea la US Open.
„Sunt mulţumită de jocul meu, chiar dacă am început mai greu, pentru că a fost primul meci împotriva lui Rogers. E bine că am terminat partida în două seturi. Duminică joc la dublu mixt, de la ora 7 seara, sper să fiu în formă alături de Horia Tecău”, a declarat Simona imediat după meci.
Românca o va întâlni în optimi pe câștigătoarea meciului dintre Sabine Lisicki (cap de serie 24) și Barbora Strykova (42 WTA).
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)