Șoc în lumea sportului: Maria Șarapova a fost depistată pozitiv la un test antidoping!

Sportiva rusă Maria Șarapova, 28 de ani, a anunțat că a picat un test antidoping. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă.
"Am organizat această conferință pentru că am primit primit o scrisoare de la ITF și mi s-a spus că am picat testul antidoping la Australian Open. Am primit un medicament de la doctor, care timp de 10 ani nu a fost interzis. Eu nu știam asta și am luat medicamentul din cauza problemelor medicale pe care le aveam. Medicamentul îl iau din 2006 și se numește Mildronate, dar am aflat că are o substanță numită Mildonium care este interzisă de la 1 ianuarie 2016. Îmi asum această greșeală și știu că vor urma consecințe. Nu vreau să îmi termin cariera așa și sper să mai primesc o șansă", a spus Șarapova.
Șarapova are în palmares cinci turnee de Grand Slam și a triumfat în 601 de partide. Rusoaica a câștigat 35 de titluri WTA la simplu și 3 la dublu. Maria Șarapova a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.
Sportiva, aflată în acest moment pe locul 7 WTA, a ocupat în cinci rânduri prima poziție în clasamentul mondial (prima dată în 22 august 2005). Șarapova a câștigat 36.766.149 de dolari din premii.
Maria Șarapova are o avere estimată la peste 200 de milioane de dolari.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)