ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Suporterii echipei naționale de fotbal a României critică atitudinea unor persoane din conducerea Federației Române de specialitate (FRF) după ce aceștia din urmă au folosit, în opinia lor, expresii nepotrivite față de ei, după meciul România - Serbia, din octombrie de la București.

Precizăm că este vorba despre suporterii cei mai înfocați ai naționalei României, cei care merg și cântă pentru echipa reprezentativă indiferent unde ar evolua. Pe banii lor. Într-un articol apărut pe pagina Unitisubtricolor.ro, aceștia prezintă cazurile a trei angajați ai FRF, Bogdan Ionuț Popescu, Andrei Cismaru și Cătălin Andrei, care i-au tratat într-un mod „ce ne trimite cu gândul la vremuri de tristă amintire”, așa cum se precizează în text.

Interesant este că unul dintre angajații FRF, Andrei Cismaru, nu se sfiește să-și arate susținerea explicită pentru partidul fostului premier Dacian Cioloș, dar și să-i jignească pe organizatorii Referendumului pentru Familie, asta deși chiar în statutul FRF se precizează, la articolul 9 alineatul 1, că organizația „este neutră din punct de vedere politic, religios și etnic”.
 
De asemenea, la același articol, alineatul 2, FRF interzice „discriminarea de orice tip împotriva unei țări, a unei persoane fizice sau a unor grupuri de persoane având la bază etnia, sexul, limba, religia, orientarea politică sau orice alt motiv”. 
 
În continuare, iată ce spun angajații FRF, plătiți și din banii cheltuiți de suporteri pentru biletul de meci, despre cei care se presupune că lucrează:
 
„Începem cu Bogdan Ionuț Popescu (Director Marketing & Comercial la Federația Română de Fotbal), cel care din calitatea pe care-o are la FRF, afirmă răspicat că fanii care au susținut naționala în adevăratul sens al cuvântului la meciul cu Serbia, cuantificați de dânsul în sub 2-3% din totalul de spectatori de pe stadion, "nu sunt suporteri”. Se face referire, evident, la cele câteva mii de fani care au susținut naționala, vocal, neîncetat și peste 90 de minute, din ambele peluze, neașteptând vreun îndemn din partea crainicului sau goluri și spectacol pe teren, ci susținând necondiționat echipa până la final, deși pe gazon treceam prin momente grele, iar mulți din fanii din tribune catalogați adevărați suporteri de dânsul, deja vociferau din prima repriză. Ironia face ca pe profilul său, cei care "nu sunt suporteri” fac obiectul materialelor foto pentru postările despre România, Ziua Națională și alte subiecte, la fel și în toate spoturile publicitare video și campaniile media ale FRF de atragere a spectatorilor la stadion, unde acești "non-suporteri” sunt arătați în prim-plan, deoarece, de fapt, sunt singurii care aduc culoare, farmec și viață stadionului. Oricum, rușinoasă și jenantă atitudinea FRF, mai ales că cele câteva mii de fani care au susținut echipa vocal din cele două peluze sunt și cei care cumpără cel mai des și cele mai multe bilete la națională, meci de meci, deci cei mai constanți clienți ai FRF, cum s-ar zice.
 
 
Îl vom aminti aici și pe Andrei Cismaru (Digital Transformation Director la FRF, angajat de dată recentă), cel care deunăzi într-o postare pe pagina personală, acuza suporterii că "și-au permis să aprindă fumigene și torțe la el în casă” și că asta înseamnă susținerea pentru națională, "manifestările unor specimene, primate”, iar după ce i s-a atras atenția civilizat în comentarii că acei suporteri au făcut sute de mii de kilometri cumulat pentru a-i susține pe tricolori, din banii lor, asta însemnând susținere reală pentru echipă, în detrimentul susținerii dânsului, care sprijină activitatea FRF exclusiv pentru a fi remunerat, și-a șters comentariul respectiv și a șters toate comentariile care erau dizidente, dar i-a și blocat pe pagina sa pe cei care aveau alte opinii, civilizate dealtfel. Este strigător la cer că s-a ajuns până la asemenea punct în care angajații FRF consideră stadioanele pe care joacă echipa națională propria lor casă, iar foștii mari jucători ai naționalei neaserviți FRF și suporterii care fac sacrificii din cele mai grele sunt probabil niște musafiri nepoftiți care trebuie să se supună direcției consumeriste impuse de FRF și care trebuie să plece capul în fața slujbașilor episodici ai federației.
 

Ultimul, dar nu cel din urmă, cel mai duplicitar (a se citi traseist) dintre cei menționați, Catalin Andrei (Content strategy la Eu sunt 12, pagina FRF pentru suporterii consumeriști), cel care acum mai puțin de un an era extaziat și impresionat de peluza celor de la PAOK Salonic cu sute de torțe aprinse, moment pe care a ținut să-l facă cunoscut prietenilor, iar pe pagina la care lucrează, pagina de casă FRF, "Eu sunt 12”, afirma că "lumea ar fi mai bună dacă toate cluburile ar gândi ca PAOK și ar permite show-urile pirotehnice cu sute și mii de torțe, în timpul meciurilor”. Același Cătălin Andrei, într-o veritabilă postură de travestit social-media, acuza într-o postare de mai devreme spectacolul pirotehnic făcut la meciul naționalei, jignind în mod flagrant suporterii echipei naționale si acuzându-i ca ar fi "cretini, burtoși și maneliști”, uitând probabil că tot el era cel care-i ridica în slăvi pe alții care aprindeau înzecit mai multe torțe la meciuri, cu acordul clubului, deoarece asta înseamnă spectacol și aduce lumea la stadion, pe bună dreptate. Ulterior, după ce am atras atenția, și individul acesta a ascuns gunoiul sub preș și și-a ascuns/șters postarea de pe profil, la fel și faptul că este cel care se ocupă de conținutul postat de pagina ‘Eu sunt 12’ în descriere, dovedind aceeași lașitate și lipsă de asumare specifică majorității angajaților FRF”, scriu suporterii.