Surprize în Liga 1: Cu cine au semnat Florin Cernat și Laszlo Sepsi

Dorit insistent și dat ca sigur la Steaua, mijlocașul Florin Cernat a ales un alt club din Liga 1. Astfel, fotbalistul de 35 de ani a semnat un contract pe două sezoane cu echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța.
"FC Viitorul a reușit să obțină semnătura celui mai curtat jucător al acestei veri, Florin Cernat. Fostul jucător al Oțelului Galați a semnat un contract pe doi ani cu FC Viitorul și va fi prezent la reunirea echipei, programată luni", este sumarul comunicat al alb-albaștrilor.
În același timp, fundașul Laszlo Sepsi, jucător de bază al vicecampioanei ASA Târgu Mureș, a semnat un contract cu FC Nurnberg, proaspăt retrogradată în liga a doua germană.
"Am luat un fundaș stânga rapid, puternic și foarte bun pe faza ofensivă. Laszlo Sepsi a dovedit de ce este în stare în Europa și experiența lui ne poate ajuta foarte mult", se scrie pe site-ul oficial al grupării care a încheiat sezonul trecut pe locul al șaptelea în 2.Bundesliga.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Subiecte: Liga 1 Transferuri români
Organizații: FC Steaua (FCSB)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)