Teste anti-doping pentru toți jucătorii ce activează în Liga 1

După ce cu o zi în urmă președinta Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vâjială, a susținut că LPF trebuie să se implice mai mult în efectuarea testelor antidoping, conducerea Ligii a anunțat că vrea teste anti-doping pentru toți jucătorii din competiția internă.
Graziela Vâjială a declarat:
„Nu sunt suficiente controale în fotbal. Ele au crescut în fiecare an, dar numai cele făcute de ANAD, cu bani de la bugetul de stat. De ani buni, LPF nu comandă nici un test. Dar, am vorbit cu UEFA și vor încerca să le explice că fiecare structură are obligația să-și facă controale antidoping, să-și păstreze sportul respectiv curat. Există în lege și sancțiuni și vom vedea ce vom face dacă LPF nu se va implica”.
Răspunsul Ligii a fost unul prompt. Oficialii LPF precizează că „nu s-au opus niciodată efectuării unor astfel de controale, îndeplinindu-și, cu bună credință, atribuțiile care le revin conform legii”.
De asemenea, LPF precizează, potrivit digisport.ro, că a avut ideea unui parteneriat cu ANAD, însă colaborarea nu s-a realizat din cauza faptului că părțile nu au căzut de acord în privința detaliilor financiare.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)