Timișoara Saracens, la pas prin Europa!

Campioana României la rugby, Timișoara Saracens, dă de pământ și cu romanii de la Fiamme Oro! 35-14 pentru bănățeni în ultima partidă a acestui an în Challenge Cup!
Victoria a fost mult mai clară decât o arată scorul. În pofida unor absențe de marcă, timișorenii au dominat clar jocul deschizând scorul prin eseul lui Kinikinilau. Vasile Rus l-a reușit pe al doilea, iar în partea secundă au mai izbutit să culce balonul în terenul de țintă advers Sefanaia și Tangimana, ultimul aducând astfel și bonusul ofensiv, celelalte puncte venind din piciorul lui Vali Calafeteanu. Practic, după victoriile la scor de la Valladolid și de acasă cu Rovigo, vicecampioană a Italiei, Timișoara Saracens și-a asigurata calificarea în grupele principale ale Challenge Cup prin acest rezultat, indiferent de ultimul meci din această fază preliminară, care se va disputa în ianuarie.
Timișoara Saracens nu a mai pierdut vreo partidă de aproape jumătate de an. Bănățenii au reușit să obțină în acest sezon titlul de campioană a României și au adus acasă atât Cupa României cât și Cupa Regelui.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)