Simona Halep a câștigat turneul de la Montreal. REZUMATUL finalei

Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Montreal, Canada, după ce a învins-o pe Madison Keys cu 7-6 (2), 6-3, informează siteul oficial al competiției.
Acesta este cel de-al 14-lea trofeu WTA al carierei sale. Pentru turneul de la Montreal, Simona Halep va primi 900 de puncte în clasamentul mondial și un cec în valoare de 497.700 de dolari.
Românca urcă astfel pe locul 3 în ierarhia WTA, trecând în fața lui Garbine Muguruza (Spania) și Agnieszka Radwanska (Polonia).
Halep mai are un meci în această noapte, cel de dublu, alături de Monica Niculescu, contra rusoaicelor Ekaterina Makarova/Elena Vesnina.
Simona Halep (24 de ani) joacă în premieră ambele finale la un turneu din circuitul WTA.
Serena Williams a câștigat turneul de la Wimbledon și a egalat-o pe Steffi Graf. REZUMATUL finalei
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Șoc în lumea sportului! Fiul lui Brett Gardner, fost jucător New York Yankees, a murit subit la doar 14 ani

Doliu în sportul sălăjean! Șoferul echipei HC Zalău a murit subit la 45 de ani

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Ochiade discromate: Orient Expressul nu trece prin Poplaca
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Simona Halep
Locații: Canada
Subiecte: Tenis feminin românesc
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)