Unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria Jocurilor Olimpice: Echipa olandeză recunoaște explicit că protejează un violator pedofil condamnat, căruia i s-a permis participarea la Olimpiada de la Paris
Echipa olimpică olandeză a recunoscut în mod explicit că îl protejează pe Steven van de Velde, un jucător de volei pe plajă care și-a făcut debutul la Jocurile Olimpice duminică, în ciuda faptului că a fost condamnat pentru violarea unei fetițe britanice de 12 ani, când acesta avea 19 ani.
„Protejăm un violator de copil, condamnat, da”, a spus atașatul de presă John van Vliet, după ce lui Van de Velde i s-a permis să evite să vorbească cu presa după eveniment. „Pentru a-și practica sportul cât mai bine posibil, la o competiție sportivă unde s-a calificat”, a spus John van Vliet, potrivit The Telegraph, citat de Yahoonews.com.
Van de Velde, în vârstă de 29 de ani, condamnat în 2016 la patru ani de închisoare pentru trei acuzații de viol asupra unui copil pe care l-a întâlnit pe Facebook, a fost huiduit la primul său meci la Jocurile Olimpice, meci pe care acesta și partenerul de joc, Matthew Immers, l-au pierdut în fața Italiei. Van de Velde a fost apoi îndepărtat rapid de trei agenți de securitate, lăsându-i pe Immers și Van Vliet să se confrunte cu o „inchiziție” din partea a peste 50 de jurnaliști.
Deși toți sportivii sunt obligați, conform regulilor Comitetului Olimpic Internațional, să se pună la dispoziția presei după competiție, Van Vliet a recunoscut că s-a făcut o derogare specială pentru Van de Velde. „Cu siguranță a fost creată o situație diferită pentru Steven”, a spus el. „Suntem foarte conștienți că, dacă îl aducem pe Steven aici, nu va fi vorba de sport sau de performanța lui. Înainte de aceasta, au existat cel puțin 100 de turnee de volei pe plajă, unde acest lucru [trecutul de violator de copii] nu a fost adus niciodată în discuție”, a adăugat Van Vliet.
Dar un principiu esențial este că sportivii olimpici trebuie să se mențină la un standard mai înalt decât în cazul altor competiții sportive. Toți sportivii din Paris sunt obligați să semneze o declarație prin care promit că vor acționa ca „modele de urmat”. Având în vedere natura crimei sale, Van de Velde va fi perceput, în ochii multora, foarte departe de această descriere.
Deși s-au făcut aranjamente ca Van de Velde să stea departe de satul atleților, delegația olandeză a dezvăluit că încă mai vine în complexul lor pentru întâlnirile echipelor.
Printre spectatorii de la meci, Melissa Gautier, un lucrător medical în vârstă de 23 de ani, a declarat, citată de Reuters, că consideră că van de Velde nu ar trebui să fie acolo. „Faptul că ești atlet nu ar trebui să-ți permită o trecere liberă", a spus ea. De asemenea, Andrea Syslos, o avocată în vârstă de 47 de ani din Italia, a declarat: „Nu este un lucru bun. Justiția sportivă ar trebui să fie mai dură decât justiția civilă. Poate că nu ar trebui să fie încă în închisoare, dar nu este normal ca el să joace la Jocurile Olimpice, unde ar trebui să fie un exemplu pentru ceilalți oameni”, a spus ea.
Editorialistul sportiv de la The Telegraph, Oliver Brown, a comentat, într-un articol: „Un violator de copii condamnat concurează – este unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria Jocurilor Olimpice. Steven van de Velde nu ar fi avut ce să caute la Jocurile de la Paris - principiul reabilitării nu implică și a fi sărbătorit ca un olimpic.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Încă o tragedie în sport. Una dintre cele mai cunoscute maratoniste din lume a murit în timpul antrenamentului. Avea doar 36 de ani
Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final
Daniel Ghiță denunță incompetența crasă de la ANS sub conducerea Elisabetei Lipă: ”Bolojan taie de la bolnavii de cancer, jaful din sportul românesc, nu-l vede, nu-i pute?” AVEM RAPORTUL CURȚII DE CONTURI (PDF)
Strania poveste a domnului Ștefan Covaci, omul care are în palmares două Cupe ale Campionilor, exact cât Sir Alex Ferguson sau Jose Mourinho
O nouă tragedie în sport: Canotoarea Florentina Filipovici a murit la 32 de ani de un cancer dobândit acum 4 ani. A lăsat în urmă 3 copii
Momente dramatice pentru Dan Petrescu: ”Este foarte grav. Face chimioterapie”. ”Mie nu mi-a fost frică de vaccin. Jucătorii Naționalei ar trebuie convinși, sau chiar obligați să facă vaccinul!”
Recomandările noastre
TOȚI PENTRU CORUPȚIE. Șobolanii ONG-IȘTI SOROȘIȘTI au ieșit din canalele rețelelor subterane împotriva legii AUR-PSD de transparentizare a fondurilor ascunse până acum. Transparență dar nu pentru căței
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Secțiuni: Externe Prima pagină Sport Știri
Persoane: Steven van de Velde
Organizații: Comitetul Internaţional Olimpic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)