Vești bune pentru Rapid: Giuleștenii se pot bucura în sfârșit pentru PROMOVAREA în Liga 1

Vești bune pentru Rapid. Giuleșteni au scăpat de emoții și se pot bucura în sfârșit pentru promovarea în Liga 1.
Fotbalistul Obed a confirmat forului mondial că și-a primit banii pe care Rapid avea să-i dea, clubul scăpând astfel de depunctare. Forul mondial a trimis luni Federației Române de Fotbal înștiințarea primită de la fotbalistul Rhema Obed.
Giuleștenii i-au plătit acestuia 57.000 de euro, după ce englezul dăduse clubul în judecată.
"Am trimis notificarea către FIFA. Clubul Rapid mi-a virat banii, dar mai sunt multe de spus în povestea asta”, a declarat Obed în urmă cu cinci zile, potrivit b1.ro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)